Achiziții la Ceahlăul: „Nu mai mult de doi-trei jucători”

Florin ALBOIU 05 Jan. 2011, 11:36 Liga 2
Achiziții la Ceahlăul:**

Ajuns aseară în țară, Marin Barbu își va începe de luni munca în
curtea Ceahlăului, pregătind returul Ligii a II-a. La Piatra Neamț,
tehnicianul va ajunge însă de sâmbătă după-amiază, planificând
ultimele aspecte referitoare la primele antrenamente din 2011 și
turneul „amicalelor” iernii.

„Magiun” recunoaște că vor fi câteva achiziții în curtea formației
sale, în această iarnă, dar nu mai mult de doi-trei jucători.
„Nici nu ne-ar trebui alții, în plus. Dar nu știm,
deocamdată, cine sunt cei care vor veni să completeze lotul.
Trebuie să-l așteptăm și pe domnul primar Ștefan, să revină din
Franța, după care vorm stabili clar pe cine ne
bazăm”
.

Până la startul pregătirii returului din seria I, Marin Barbu
vrea să cei din conducere să găsească adversari potriviți pentru
turneul „amicalelor” din februarie.

Impresionat de
fotbalul cipriot

Chiar dacă a dat zăpada și frigul de acasă pe soarele și apa caldă
din Cipru, „Magiun” n-a stat departe de fenomenul fotbalistic în
sejurul de Revelion. Cu informațiile din sportul românesc a fost
mereu la curent, de pe internet. „Am aflat în fiecare
zi, care sunt mișcările din fotbalul românesc. Mai mult nu m-a
interesat”
. Dar și întrecerile din campionatul
cipriot, i-au captat atenția. „Ă‚știa sunt de apreciat,
aici. Am rămas uimit să văd foarte mulți spectatori, la meciurile
campionatului cipriot. Le-am urmărit rezumatele jocurilor în
fiecare etapă cât am stat aici”
.

„Nu ne putem compara cu ei, la niciun aspect”

Și starea terenurilor din Cipru, l-au impresionat pe Marin Barbu.
Nu mai departe de acum zece ani, când antrena pe Ceahlăul în
Divizia A, tehnicianul a fost cu ai noștri, într-un turneu al
jocurilor de pregătire, în Cipru.

„Magiun” nu poate face o asemănare nici la capitolul salarii, între
campionatul Ligii 1 interne și întrecerea cipriotă.
„Spre exemplu, am aflat că la Omonia Nicosia, un simplu
jucător are contract între opt sute de mii și un milion de euro pe
an. Iată încă un exemplu că noi suntem departe și nu ne putem
compara cu aceste criterii de performanță”
.

Sursa: Realitatea
Media

Florin ALBOIU 05 Jan. 2011, 11:36 Liga 2
Pe aceeași temă