A trecut sezonul de sacrificiu la Farul! „Sper să se schimbe situația”

10 Jun. 2011, 13:39 Liga 2
A trecut sezonul de sacrificiu la Farul!**

Potrivit lui Nedelcu, restanțele financiare către foștii
jucători au împiedicat Farul să facă performanță în campionatul
2010 / 2011. Ocuparea locului 13 în Liga a II-a (prima poziție
deasupra liniei retrogradării) a devenit astfel cea mai slabă
clasare din istoria clubului.

„Echipa din sezonul trecut a fost una de sacrificiu.
Clubul avea datorii la foștii jucători mai mari de cel puțin șase
ori față de ce trebuie să-i plătim actualei formații. Anul acesta,
obiectivul a fost să nu ne distrugem. Am fost aproape singur și
mi-a fost foarte greu. Am plătit 100.000 de euro și echipa a fost
reafiliată, dar am atras atenția că nu va fi performanță, pentru că
nu am putut mai mult, criza a venit și peste mine. Îi înțeleg pe
suporteri, care iubesc clubul și e normal să-l înjure pe cel care
îl conduce, dar și ei să mă înțeleagă pe mine. Cel puțin nu am
făcut precum alții, care s-au dus o lună la o echipă, iar, când au
văzut că purceaua e moartă în coteț, au dar bir cu fugiții. Am
crezut apoi că voi fi ajutat și de alte firme, dar nu am reușit să
aduc prea multe lângă mine. Sper ca acum să se schimbe situația.
Puteam să fim și pe plus la bani, dacă ni se achita datoria veche
de la Internațional Curtea de Argeș. Aveam în contul clubului încă
250.000 de euro”
, a declarat Giani Nedelcu.

Fără
inginerii

Patronul Farului a arătat că, la ora actuală, datoriile clubului
față de foști jucători se ridică la 58.000 de euro (scăzând de la
480.000 de euro). În plus, clubul a câștigat un proces cu Chico,
Nedelcu punctând că atacantul portughez a plecat de la Farul
înainte de a deveni liber de contract.

Giani a mai spus că Farul putea apela la diverse inginerii pentru a
scăpa de datorii, dar nu a îmbrățișat această soluție, întrucât,
chiar dacă rămânea curat, clubul pierdea timp de trei ani dreptul
de promovare.

Insolvența nu pune în
pericol licența

Șeful clubului constănțean a dezvăluit că Farul nu e în pericol să
nu primească licența pentru sezonul 2011 / 2012 din pricina
faptului că este în insolvență, așa cum a pățit FC Bihor.

„Cele două cazuri nu sunt similare. FC Bihor este în
insolvență de un an și a acumulat alte datorii. La Farul nu e așa.
Noi am respectat termenele de plată, ba chiar am achitat în avans
banii, pe șase luni, ca o măsură de siguranță, pentru a fi
degrevați de unele plăți la începutul campionatului
viitor”
, a spus Nedelcu.

„La
Farul, nu se va risipi niciun cent anapoda”

Fostul director sportiv al Victoriei Brănești, Alin Buzărin, a
declarat că la Farul va trebui definitivat un lot de 25 de jucători
apți să atace promovarea, astfel încât, în situația atingerii Ligii
1, să nu fie schimbați mai mult de șase – șapte dintre ei. Din
lotul de 25 trebuie să crească mulți în valoare, Buzărin dând
exemplul Brăneștiului, unde „bietul Nicoară vindea mici la Sinești
înainte să vină la Victoria, iar acum a ajuns la CFR Cluj”.

Alin Buzărin și antrenorul Ilie Stan au demarat discuții cu mai
mulți fotbaliști (se vorbește și de reîntoarcerea lui Dinu
Todoran), însă transferurile jucătorilor, ca și sosirea la Farul a
celor doi depind de garanțiile pe care le vor oferi oficialii
constănțeni în privința bugetului.

Nici eu, și nici
Ilie nu vrem să mai trăim experiența nefericită de la Brănești,
unde s-a terminat cașcavalul la un moment dat
. Sperăm din
tot sufletul să se creioneze bugetul. Un club de fotbal nu înseamnă
doar plata salariilor. Însă ajungerea aproape de zero cu datoriile
e o premisă că se poate merge în sus. Dacă vor fi bani, trebuie
realizat apoi planul de promovare: o pregătire bună, cantonamente
bune, achiziții făcute cu cap. Nu se va risipi niciun cent anapoda
fără să aibă justificare. Jucătorii trebuie aleși bine și trebuie
să aibă contracte rezonabile. Se va lucra cu luciditate și
economie. Eu și Ilie Stan alcătuim o echipă de muncă, nu una de
fițe. Ilie spune că jucătorii care dau totul în pregătire dau totul
și la joc. Un start ca din pușcă în campionat se poate dovedi
hotărâtor în ce privește promovarea”
, a detaliat
Buzărin.

Sursa: Cuget Liber

10 Jun. 2011, 13:39 Liga 2
Pe aceeași temă