Pe o vreme ploioasă, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a bifat prima victorie în play-out-ul Ligii 2, după ce în prima etapă pierduse cu 1-3 în deplasarea de la FC Brașov.
Pe teren propriu, echipa antrenată de Călin Cojocaru s-a distrat cu Unirea Constanța, de care a dispus cu scorul de 7-2 și s-a distanțat la 12 puncte de Ripensia Timișoara, echipă aflată pe cel de-al doilea loc direct retrogradabil.
Gorjenii n-au avut nicio emoție cu cea mai slabă echipă din Liga 2, iar în minutul 12 conduceau deja cu 3-0 și la pauză au intrat cu avantaj de cinci goluri. Sarabanda golurilor a fost deschisă de Gabriel Dodoi, în minutul 6, cu un șut plasat, din 8 metri, iar Alin Țeghe (10), Claudiu Dragu (12), Radu Rogac (31) și Răzvan Vulpe (38) au înscris și ei în prima repriză, tot din interiorul careului, profitând de apărarea aproape inexistentă a oaspeților.
Repriza secundă a fost mult mai echilibrată și s-a încheiat la egalitate, 2-2. Mihai Potecea a redus din handicap în minutul 59, Philippe Nsiah a făcut presing în minutul 67 și a dus scorul la 6-1, după ce portarul advers a degajat direct în atacantul echipei din Târgu Jiu, Robert Tudor a marcat în minutul 69 al doilea gol al trupei care evoluează acasă pe stadionul din Clinceni, iar rezultatul final l-a stabilit același Nsiah, cu un șut plasat, din 9 metri, în minutul 82.
După ce, cu 48 de ore înaintea jocului, lăsase să se înțeleagă că Viitorul Pandurii se teme de acest meci, directorul tehnic Călin Cojocaru a ținut să explice ce a vrut să spună de fapt prin declarația că echipa sa «va avea un meci dificil».
”Nu e vorba că m-am temut de această partidă, dar e foarte greu să motivezi jucătorii cu genul acesta de echipe. Jucătorii mei au dovedit însă caracter, au avut atitudine și au arătat că sunt fotbaliști. Au arătat asta în primele 45 de minute, când nu am oferit nicio șansă adversarilor. Știam că dacă vom marca repede, vom înscrie multe goluri. Îi felicit și sper s-o ținem tot așa. Din păcate, suferim pe faza defensivă, lucru care mă deranjează foarte mult. Am spus, de nenumărate ori, că nu vreau să luăm goluri, iar acesta este aspectul negativ astăzi. Pun cele două goluri primite și pe seama relaxării. Vrem să arătăm cât mai bine de la meci la meci și să terminăm cât mai sus în clasament”, a declarat Cojocaru la finalul meciului.
Viitorul Pandurii în meciul cu Unirea Constanța: Rz. Udrea – Vulpe, Rogac, Stepanenko (Băican 71′), Godja – Brînzan (Raicea 57′), Acolatse – Al. Dulca (Vl. Toma 71′), Țegle (cpt.), Dodoi (Gîrbiță 71′) – Cl. Dragu (Nsiah 57′). Rezerve neutilizate: Geantă – Dănescu, Geană, Banu.
Întrebat dacă se teme să nu se repete la Viitorul Pandurii situația pe care a trăit-o la precedenta sa echipă antrenată în Liga 2, Pandurii Târgu Jiu, pe care a preluat-o, în 2019, în insolvență și care ulterior a intrat în faliment, Cojocaru crede că echipa susținută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină nu va avea soarta vicecampioanei României din 2013.
Viitorul Pandurii se află în insolvență de un an de zile și are următorul termen în procesul în care i se cere falimentul în data de 5 aprilie. Curios, multe dintre firmele înscrise la masa credală sunt controlate chiar de Nicolae Sarcină, gen SC Succes All Security SRL, SC Succes Dezvoltare SRL sau SC Succes Nic Com SRL, dar printre creditori se află și foști antrenori sau jucători, dar și fostul președinte al clubului, Alin Zgripcea, nimeni altul decât ginerele lui Nicolae Sarcină!
”Nu cred că se va repeta situația de la Pandurii și sunt convins că aceste lucruri se vor rezolva la Viitorul Pandurii. Dar aceasta este problema conducerii, problema mea este pe partea sportivă, să arătăm cât mai bine în teren. Nu mai vreau să vorbesc despre ceea ce a fost în trecut. Mă interesează prezentul și viitorul!”, a evitat, elegant, Cojocaru, să vorbească despre problemele financiare cu care se confruntă și actuala sa echipă. În trecutul său a mai condus două echipe care au falimentat, Național Sebiș și ACS Poli Timișoara.
Pe plan sportiv, Viitorul Pandurii ocupă locul 4 din 7 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, cu 11 puncte peste Progresul Spartac (28 față de 17), care ocupă locul de baraj de menținere. Bucureștenii au însă un meci mai puțin jucat, după ce au stat în prima etapă.
Etapa viitoare, a 3-a, echipa gorjeană întâlnește, în deplasare, penultima clasată din Grupa B, Ripensia Timișoara (16 puncte), aflată pe loc direct retrogradabil.
Tot astăzi, echipa secundă a clubului din Târgu Jiu, Viitorul Pandurii 2, a început play-out-ul din Liga 3 cu o victorie la scor, 4-1 în deplasare la Voinţa Lupac. După acest succes, ”satelitul” a urcat pe locul 4 din 6 în Seria 7-a, poziție care îi asigură menținerea în acest eșalon.
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-din-play-out-cinci-jocuri-au-startul-la-ora-1100-partidele-extrem-de-importante-in-privinta-evitarii-retrogradarii-au-loc-la-bucuresti-dumbravita-si-buftea-19264971
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-start-in-play-off-si-play-out-12-meciuri-au-loc-acum-19264854
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-un-nou-termen-in-dosarul-falimentului-19264436