A câștigat antrenorul preocupat de fotbal. Valentin Suciu, după victoria cu ASU Poli: ”Trebuie să ne bucurăm de fotbal”

Anda DELIU 24 Apr. 2021, 16:27 Liga 2

”Zeul” fotbal a dat o mare lecție astăzi în meciul disputat la Timișoara. Dacă Dan Alexa a vorbit tot sezonul doar de promovare, în cazul unei Poli fără bani și fără stadion, jucând meciuri la ciupeală, Valentin Suciu, antrenorul Csikszeredei, a vorbit doar despre calitatea jocului de fotbal. Iar modestul a învins cu 1-0!

Dacă Alexa a venit după eșecul cu FK Csikszereda cu declarații halucinante, că Poli a jucat cel mai bine din tot sezonul, Valentin Suciu a recunoscut că meciul de la Timișoara câștigat de echipa sa a fost extrem de slab.

”Din punct de vedere al punctelor, într-adevăr, e derby-ul suferinței. Și jocul prestat de noi astăzi a fost un chin pentru spectatori, pentru suporteri. Cred că a fost unul dintre mai slabe jocuri ale noastre. Dar așa este în fotbal. Jocurile în care am prestat bine, am avut foarte multe ocazii, le-am pierdut. Astăzi nu ne-am creat foarte multe ocazii. A fost un joc încâlcit, foarte încâlcit în unele momente. Dar am reușit să luăm cele 3 puncte, ceea ce trebuie să ne dea moral pentru viitor”, a spus, realist, Suciu.

La Miercurea Ciuc, scopul nu scuză mijloacele

Iar dacă la Timișoara s-a ajuns de la directori tehnici deveniți antrenori, la un joc urât și scandaluri interne, totul pentru obiectivul promovării, la Miercurea Ciuc preocuparea este de a dezvolta ceva util fotbalului.

”E mult prea mult spus. Noi nu avem voie să ne gândim nici la baraj, nici la promovare. Noi trebuie să ne gândim la jocul următor și trebuie să prestăm un joc mai bun, mai eficient, și să începem să marcăm să câștigăm puncte. La sfârșit o să vedem unde o să ne aflăm. Noi, până la urmă, suntem o echipă mică. Este al doilea an în Liga 2. Pentru noi, fiecare joc trebuie să fie o bucurie. Mai ales că am ajuns în play-off, deci nu mai avem grija retrogradării. Trebuie să ne bucurăm de fotbal, ceea ce în multe momente, ne-a lipsit”, a mai spus Suciu după jocul de la Timișoara, de pe ”Dan Păltinișanu”.

  • FK Csikszereda s-a impus cu 1-0 la Timișoara, cu ASU Poli, printr-un gol marcat în minutul 14 de Marvin Schieb (foto), un fost jucător al echipei bănățene.

Cu 36 de puncte, FK Csikszereda s-a detașat la trei puncte de ASU Poli, ultima clasată în play-off după cinci etape, menținându-se pe locul 5. În etapa următoare, a 6-a, prima a returului acestei competiții, echipa din Miercurea Ciuc va întâlni sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în deplasare, Rapid.

Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-uitat-la-alt-meci-dan-alexa-nu-mai-are-altceva-de-facut-decat-sa-braveze-cel-mai-bun-joc-al-nostru-19181292

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-poli-nu-bate-pe-nimeni-in-play-off-fk-csikszereda-a-castigat-la-timisoara-fara-sa-transpire-prea-mult-19181228

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-in-play-out-de-la-ora-1100-se-joaca-la-targu-jiu-cluj-si-slatina-in-play-off-asu-poli-o-intalneste-pe-fk-csikszereda-de-la-ora-1230-19181127

Anda DELIU 24 Apr. 2021, 16:27 Liga 2
Pe aceeași temă