FCSB, Dinamo, Rapid, Steaua și Metaloglobus, enumerând doar cluburile bucureștene din primele două eșaloane, ”nu se află în niciun pericol” în a-și continua activitatea, afirmă Auraș Brașoveanu, în prezent observator în SuperLigă.
Cel care a fost mai mulți ani membru în Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentant al cluburilor din Liga 2, lămurește situația cluburilor care în acest moment nu mai au în competiții echipe de juniori obligatorii, în urma radierii Asociației Municipale de Fotbal București (AMFB) de către Tribunalul Municipiului București, la data de 26 septembrie 2024.
I-am cerut lămuriri, după ce juristul FRF, Adrian Stângaciu, a îndemnat la calm, pentru a nu se produce ”un haos în fotbal”, fără a explica clar dacă cluburile bucureștene din ligile naționale au probleme în urma radierii AMFB, hotărâre a instanței care a dus la oprirea tuturor competițiilor organizate de asociația condusă de Marian Lumînare.
Odată cu radierea AMFB și imposibilitatea desfășurării competițiilor organizate de aceasta, cluburile bucureștene din primele trei ligi naționale sunt și ele afectate, deoarece echipele lor de juniori înscrise în campionatele acum oprite nu mai au activitate.
Mai mult, o adresă semnată de Adrian Stângaciu, șef Serviciu Juridic al FRF, către AMFB, în data de 31 mai 2024, solicitată de Marian Lumînare pentru a fi folosită în procesul cu AFC Rapid și AFC Progresul București, care avea să fie pierdut, crea și mai multe semne de întrebare privind îndeplinirea cerințelor minime de participare în Liga 1, Liga 2 sau Liga 3 a cluburilor bucureștene.
”Dacă AMFB nu va mai putea organiza competițiile respective, nici cluburile cu sediul în București și cu echipe participante în ligile profesioniste cum ar fi CSA Steaua, FCSB, Dinamo 1948 SA, Rapid 1923 București nu vor avea posibilitatea de a îndeplini condițiile de participare în competițiile organizate de LPF/FRF, ceea ce va conduce la afectarea întregii piramide competiționale specifice sistemului european al sportului și aplicată de FRF în ceea ce privește sistemul de promovare-retrogradare în sistemul competițional din România”, scria Stângaciu în adresa respectivă către AMFB.
După apariția acestei adrese, ProSport l-a contactat pe Adrian Stângaciu, iar acesta spunea că cluburile bucureștene din primele trei ligi nu au cum să aibă acum probleme, deoarece ele deja și-au obținut licența pentru actualul sezon. Afirma că ar putea avea probleme pentru următorul sezon, dacă, între timp, situația fotbalului din Capitală nu va fi rezolvată.
”În cazul în care nu va exista până atunci un AMFB pus pe picioare sau nu va fi repus acesta vechi, o să fie probleme pentru echipele respective. Grupele lor de juniori trebuie să fie înscrise oficial în competiție pentru a putea să primească licența. Dar, până atunci hai să nu producem un haos!”, declara Stângaciu.
Auraș Brașoveanu spune, însă, că aceste cluburi nu vor avea niciun fel de problemă, chiar dacă activitatea fotbalistică din București nu va fi reorganizată până la începutul următorului sezon.
Fostul președinte al cluburilor Dunărea Galați, Farul Constanța, Dacia Unirea Brăila, Concordia Chiajna și Gloria Buzău explică varianta de rezervă din ROAF pe care o au FCSB, Dinamo, Rapid, Steaua sau Metaloglobus. Pot oricând să se afilieze la un AJF dintr-un județ limitrof Bucureștiului, pentru a-și înscrie în campionatele de juniori echipele și a respecta, astfel, regulile ROAF.
”Raportat la ce a apărut în spațiul public cu privire la pericolul în care se află cele cinci cluburi afiliate la AMFB, în speță, cele trei din Liga 1 și cele două din Liga 2, nu cred că aceste echipe se află cu adevărat în pericol.
Raportat la Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), echipe din Liga 1 aveau obligația de a se înscrie în competiții la 1 iulie, iar echipele de Liga a 2-a aveau obligația să se înscrie la data de 15 iulie. La datele despre care facem vorbire, cele cinci echipe respectau atât ROAF, cât și regulamentul de licențiere sau de certificare a cluburilor de Liga 2. Anul competițional a început la 1 iulie. Cluburile acestea s-au înscris în competiții cu toate echipele cu care aveau obligația să se înscrie. Mai mult, au participat la competiții, pentru că acestea au început, se aflau în plină desfășurare când a apărut această forță majoră (n.r. – radierea AMFB de către Tribunalul București). Dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, o să găsim similitudini. Pentru că și atunci, dacă ne aducem aminte, echipele de Liga 1 și-au continuat activitatea, campionatele de juniori fiind oprite, la fel și la nivel de Liga 2, la play-off, echipele și-au continuat activitatea, cu toate că echipele lor din campionatele de juniori au fost oprite, deci nu au mai participat. Este aceeași situație cu cea de acum. Din cauza forței majore, campionatul a fost oprit de către organizator.
Conform licențierii, cluburile despre care facem vorbire au echipele cu care trebuie să se prezinte la auditare pentru a obține licența sau certificarea. Asta scrie și în regulament: să aibă echipele respective și să participe în competiții. Au echipele, au participat în competiții.
Mai mult de atât, tot în ROAF regăsim un articol care spune că în situația în care un AJF, un AMFB nu desfășoară competiții la un anumit nivel, cluburile respective se pot afilia la județul limitrof pentru a participa în competițiile respectivului AJF pentru a respecta condițiile ROAF.
Având în vedere că la acest moment, prin obligația impusă de instanță, de a radia AMFB, echipe de care facem vorbire nu mai sunt afiliate. Și nu le oprește nimeni să se afilieze la unul dintre județele limitrofe astfel încât și în sezonul 2025-2026 să poată respecta condițiile impuse de ROAF. Adică participarea în competiții.
Trebuie, în primul rând, să ne raportăm la ROAF. El gestionează modul de desfășurare a campionatului și tot în baza lui se pot lua măsuri disciplinare. Pentru că atât la licențiere, cât și la clasificare, fiindcă mai este o altă situație în care sunt clasificate Academiile, unde iar se urmărește dacă s-au respectat condițiile regulamentare, s-a evaluat anul precedent. La fel, în 2025-2026 se va evalua anul precedent, adică 2024-2025. Echipele s-au înscris cu numărul corect, cel impus de regulament în competiții, au început competițiile și nu este vina lor că nu mai continuă campionatul.
Ca o concluzie, cele cinci echipe nu se află în niciun pericol”, a spus Auraș Brașoveanu pentru Liga2.ro.
Brașoveanu explică și de ce lumea fotbalului greșește atunci când se raportează doar licențiere, în situația în care apar probleme cu cluburile și activitatea lor.
”Toată lumea scoate în evidență importanța licențierii, care are importanța ei, într-adevăr, și totul se raportează la licențiere, din punctul meu de vedere, e greșit, pentru că licențierea este un proces care completează ROAF-ul, nu ROAF-ul completează licențierea. Nu în baza licenței participi la competiții. La competiții participi în baza meritului sportiv. Merit sportiv gestionat de ROAF, nu de licențiere. Aici se confundă și se amestecă un pic lucrurile. Degeaba au licență și joacă în Liga a 2-a. Meritul sportiv primează. Sau pot avea licență și să joc în Liga 3. O echipă de Liga a 2-a poate solicita să fie licențiată și ea să retrogradeze, cu licența în mână, și joacă în Liga 3.
A, că meritul sportiv trebuie după aceea susținut și de alte situații în care trebuie să te aliniezi la niște cerințe, din punct de vedere financiar… cele cinci criterii, asta este altă discuție. Dar noi trebuie să plecăm de la meritul sportiv. Trebuie să o luăm în ordine cronologică: ROAF, licențiere sau regulamentul de evaluare a cluburilor de Liga a 2-a”, a mai spus Auraș Brașoveanu.
Foto: Steaua București și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)