Viitorul Vedea, lider și după etapa a VI-a! Șanțmare: „Meritam victoria”

Marius ANGHEL 15 Oct. 2013, 10:40 Ligi județene
Viitorul Vedea, lider și după etapa a VI-a!** Șanțmare:

Echipa din Vedea rămâne neînvinsă în acest sezon și se menține în fruntea clasamentului. „Alb-albaștrii” au remizat pe terenul celor de la Spicul Izvoru în derby-ul rundei a 6-a a Ligii a IV-a Giurgiu Seria Sud. Antrenorul echipei George Santmare a declarat că Vedea merita să câștige cele trei puncte dupa nenumaratele ocazii de gol avute pe parcursul partidei.

Vedea a început în forță meciul de sâmbătă 12 octombrie și a irosit trei ocazii importante, însă cei care au deschis scorul au fost gazdele de la Izvoru, în minutul 24, prin Castravete, acesta trimițând cu latul balonul în plasă din 3 metri în urma unei centrari perfecte de pe partea stanga. 1-0 la pauză pentru formația din Izvoru si o accidentare serioasa a celui mai important marcator al echipei din Vedea, Ionut Fluerica alegand sa continue meciul intr-un picior.

Fotbalistii din Vedea au ieșit de la cabine deciși să întoarcă soarta partidei și au continuat asediul la poarta lui Balaceanu, gazdele preferand sa apere minimul avantaj de 1-0 din prima repriza. Dupa un fault in careu, arbitrul dicteaza penalty pentru Izvoru in minutul 59 dar portarul celor din Vedea,  M. Olteanu apara senzational sutul lui M. Stan si scorul ramane neschimbat. Oaspetii raman in 10 din minutul 74 dupa eliminarea lui Nistorache in urma unui fault la mijlocul terenului si totul se indrepta catre o victorie a gazdelor. Ionut Fluerica, golgheterul campionatului, nu a fost de accord si a restabilit egalitatea în ultimele secunde ale jocului (minutul 90+4) dupa o actiune colectiva de toata frumusetea declansand astfel bucuria in randul celor de la Viitorul Vedea.

Viitorul Vedea este singura echipa neînvinsă după sase etape și ocupă în continuare prima poziție, cu 14 puncte (patru victorii și două egaluri, golaveraj 15-5), la distanță de doar un punct față de următoarele clasate Real Varasti, Spicul Izvoru și CSM Dunarea Giurgiu. Lupta pentru evitarea retrogradarii se da intre Dunarea Oinacu (3 puncte), Arsenal Malu (1 punct) si Scarisoara (0 puncte).

„A fost un meci foarte important în urmă căruia am obținut un punct valoros in deplasare împotriva unei echipe puternice formată din jucători valoroși și cu multă experiență. Daca numaram ocaziile de gol pot spune ca meritam categoric victoria dar mă bucur că ne-am pastrat poziția de lider al seriei și că băieții au înțeles și demonstrat că rezultatele obținute până acum nu sunt întâmplatoare” a declarat după meci, George Santmare antrenorul echipei din Vedea.

SPICUL IZVORU
Balaceanu – Baboi, Pascu, Mocanu, Martin (Bica ’87) – Daia, Gudanescu, Stan, Stanciulescu (Tufa ’66) – Memsi (Cosat ’83), Castravete
Antrenor: Ionut Budrinca

VIITORUL VEDEA
Olteanu – Simcea (Badila ’51), Fodor, Gheorghe, Coman – Marinica (Scarlatescu ’78), Matei, Balan, Caciulan (Nistorache ’62) – Fluerica, Iancu
Antrenor: George Santmare

       De remarcat ca in lotul celor doua echipe se regasesc numerosi sportivi care au activat in trecut pentru CS Dunarea Giurgiu in Liga a II-a si  III-a: Pascu, Mocanu, Comaneanu, Gudanescu, Ionita, M. Stan (Izvoru) si Fodor, Matei, Nistorache, Secara, Croitoru, Santmare (Vedea).

Rezultate etapa 6-a Seria Sud:

AS DUNAREA OINACU – CS NOVA FORCE GIURGIU 0-5
AS SCARISOARA – AS VOINTA SLOBOZIA 5-7
AS SPICUL IZVORU – AS VIITORUL VEDEA 1-1
AS ARGESUL HOTARELE – AS PRUNDU 2-6
AS ARSENAL MALU – AS REAL COLIBASI 1-2
AS REAL VARASTI – CSM DUNAREA GIURGIU 0-0

Sursa: Liga4Giurgiu.myforum.ro

Marius ANGHEL 15 Oct. 2013, 10:40 Ligi județene
Pe aceeași temă