Viitorul Însurăței a realizat scorul etapei și rămâne lider neînvins

Marius ANGHEL 16 Sep. 2013, 13:19 Ligi județene
Viitorul Însurăței** a realizat scorul etapei și rămâne lider neînvins

Sâmbătă au avut loc meciurile etapei a patra din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, rundă în care echipele gazdă s-au impus în trei partide, în alte două au câștigat oaspeții, iar un alt meci s-a terminat nedecis. Au fost marcate în total un număr de 33 goluri (20 gazdele și 13 oaspeții), golgeterii etapei fiind Techiu (Viitorul Însurăței) și Iordache (Pandurii Tudor Vladimirescu) ambii cu câte trei reușite de fiecare.

Scorul etapei l-a realizat Viitorul Însurăței în meciul de pe teren propriu jucat cu CS Făurei, dar nici Pandurii din Tudor Vladimirescu nu a avut vreo emoție în disputa jucată acasă cu Voința Găiseanca.

Ultimul succes al echipelor gazdă l-a obținut Victoria Traian în disputa cu Voința Vișani, iar singurul joc încheiat la egalitate a fost acela de la Ianca.

Old Boys Însurăței a spulberat practic peVictoria Cazasu chiar pe terenul acesteia, în timp ce Sportul Chiscani a câștigat la scor de neprezentare disputa avută pe terenul Viitorului din Galbenu.După această etapă, liderul neînvins al ligii a IV-a brăilene la fotbal este Viitorul Însurăței care are 12 puncte, aceasta fiind urmată în clasament de Old Boys Însurăței 10p (18-7) și Victoria Traian tot cu tot 10 p (13-6).

Dar iată rezultatele compete și marcatorii acestei etape așa cum le-am aflat de la Mihai Ianoș secretarul AJF Brăila:

   Viitorul Însurăței – CS Făurei  9-2 (5-1)
Banciu (5, 18, 37), Lupașcu (30, 60), Cotigă (43), Techiu (52), Gagu (63), Ghe. Viali (83)/ Popa (21, 79)
   Viitorul Galbenu – Sportul Chiscani  0-3 (0-1)
Bogdan (19), Crăciun (79), Sasu (88)
   Pandurii Tudor Vladimirescu – Voința Găiseanca  6-1 (3-0)
Mititelu (2), Fătu (28), Iordache (36, 60, 79), Andrieș (74)/ Barbu (48)
   Victoria Traian – Voința Vișani  3-1 (1-0)
Veber (6, 76) Martinescu (51)/ Corbu (73)
   Victoria Cazasu – Old Boys Însurăței  1-5 (0-3)
Buhai (75)/ Nicolae (16), Trandafir (17), Dumitrana (37, 63), Bertescu (85)
   Viitorul Ianca – Avântul Mircea Vodă  1-1 (0-0)
Toni (64)/ Ghioca (82)

   Etapa viitoare, cea cu numărul cinci, programează sâmbătă 21 septembrie cu începere de la ora 11 (juniorii) și 13 (seniorii), următoarele dispute:

   CS Făurei – Viitorul Galbenu
   Sportul Chiscani – Pandurii Tudor Vladimirescu
   Voința Găiseanca – Victoria Traian
   Voința Vișani – Old Boys Însurăței
   Viitorul Ianca – Victoria Cazasu
   Avântul Mircea Vodă – Viitorul Însurăței

Articol scris de Marcel Sânpetru

Marius ANGHEL 16 Sep. 2013, 13:19 Ligi județene
Pe aceeași temă