Viitorul Ianca a umilit Viitorul chiar la Galbenu

Viitorul Ianca a umilit Viitorul chiar la Galbenu

Sâmbăta trecută, pe șase terenuri din județul Brăila au avut loc tot atâtea meciuri care au contat pentru etapa a 18-a din cadrul ligii a patra brăilene la fotbal. A fost o rundă dominată de formațiile vizitatoare care au câștigat trei meciuri și au terminat un joc la egalitate, fiind marcate în total un număr de 30 de goluri (10 gazdele și 20 oaspeții).

Scorul etapei a fost realizat de Viitorul Ianca, care a învins cu un neverosimil 13-0, în deplasarea de la Viitorul Galbenu într-un meci în care Toni a marcat nu mai puțin de cinci goluri! Și Pandurii Tudor Vladimirescu a spulberat, acasă, pe Avântul Mircea Vodă dar numai cu 6-0, în timp ce liderul autoritar, Viitorul Însurăței a câștigat numai cu 1-0 în deplasarea de la Victoria Cazasu.

Și Sportul Chiscani a câștigat cu 5-0 în deplasarea avută la Bertești, în timp ce Voința Vișani a câștigat la scor de neprezentare disputa de pe teren propriu în fața Voinței Găiseanca. Un fel de surpriză s-a produs la Traian, acolo unde Victoria din localitate a terminat nedecis partida cu CS Făurei, 1-1!

Dar iată rezultatele tehnice și marcatorii acestei etape, așa cum le-am aflat de la Mihai Ianoș, secretarul de la AJF Brăila:
   
   Victoria Traian – CS Făurei  1-1 (1-1)
Huțu (15)/ Călătoae (2)
   Old Boys Însurăței – Sportul Chiscani  0-5 (0-5)
Merloi (4,52), Harabagiu (27), Bălan (32), Stoian (40)
   Viitorul Galbenu – Viitorul Ianca 0-13 (0-5)
Toni (5, 6, 10, 72, 82), Iacob (12, 27, 49), Matinciu (14, 50, 78, 80) Bratosin (70)
Pandurii Tudor Vladimirescu – Avântul Mircea Vodă  6-0 (2-0)
Boitaș (16), Fătu (19), Jianu (51, 85), Colgiu (75), Andrieș (80)
   Victoria Cazasu – Viitorul Însurăței  0-1 (0-0)
Lupașcu (69)

După 18 etape, pe primul loc este în continuare Viitorul Însurăței cu51p, pe locul secund este Victoria Traioan cu 40 de puncte, podiumul fiind încheiat de Panmdurii Tudor Vladimirescu cu 39 de puncte. Ultimile sunt Viitorul Galbenu cu 9 puncte și Voința Găiseanca cu 3 puncte.

Etapa viitoare, a 19-a programează sâmbăta viitoare meciurile

   CS Făurei – Old Boys Însurăței
   Sportul Chiscani – Voința Vișani
   Voința Găiseanca – Victoria Cazasu
   Viitorul Ianca – Pandurii Tudor Vladimirescu
   Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu

  Duminică, s-au disputat  și meciurile din cadrul Cupei Românei (faza pe județul Brăila), în care s-au înregitrat rezultatele:

   Victoria Dedulești – Gloria Movila Miresii 0-3 (0-0)
Vasile (62), Ștergărel (75), Mocanu (79)
   Dunărea Tichilești – Voința Plopu  2-0 (1-0)
Țârdia (15), Tudor (82)
   Star’s Brăila – AS Bordei Verde  6-1 (3-0)
Dima (22), Bosoi (34), Cazacu (40), Avram (63), Pascu 84); Comșa (89- autogol)/ Ghețu (63- autogol)
   Recolta Tufești a stat.

Echipele învingătoare, plus formațiile din liga a IV-a, s-au calificat pentru pentru etapa viitoare a  competiției, meciuri care vor avea loc pe data de 2 aprilie.

Articol scris de Marcel SÂNPETRU

Pe aceeași temă