Viitorul Ghimbav a câștigat campionatul județean de fotbal și va juca barajul de promovare în Liga a 3-a.
În ultima etapă din Liga a 4-a Brașov, Viitorul Ghimbav avea nevoie de o victorie la Voila pentru a nu depinde de rezultatul meciului dintre ACS Hălchiu și ASF Zărnești. Ghimbășenii s-au impus cu 3-0 la Voila, ASF Zărnești a câștigat cu 5-1 la Hălchiu, astfel că Viitorul Ghimbav a terminat pe primul loc liga județeană, la egalitate de puncte cu zărneștenii, având însă avantajul meciurilor directe.
Imediat după încheierea campionatului au apărut zvonuri că Viitorul Ghimbav nu va putea participa la baraj pentru că nu deține Certificatul de Identitate Sportivă (CIS). Președintele campioanei Brașovului, Andrei Avram, spune că nu vor fi probleme, pentru că astăzi se va deplasa la București, la sediul MTS pentru a obține bonul de înregistrare a solicitării de eliberare a CIS-ului.
„Am auzit și noi că sunt mulți «binevoitori» care ne contestă dreptul de a juca barajul. Luni voi merge la MTS să obțin bonul pentru eliberarea CIS-ului. Este meritul sportiv al acestei echipe, al jucătorilor și antrenorilor. Avem și sprijinul primarului Dorel Toma, astfel că nu se pune problema să nu ne prezentăm la baraj”, a spus Avram.
Departamentul Competiții din cadrul Federației Române de Fotbal a anunțat că pot participa la jocurile de baraj pentru Liga a 3-a inclusiv echipele care nu dețin Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), dar prezintă copia bonului de înregistrare a solicitării de eliberare a acestuia, depusă la Ministerul Tineretului și Sportului.
AJF Brașov trebuie să transmită astăzi echipa care va reprezenta județul la barajul de promovare în Liga a 3-a. În cazul în care Viitorul Ghimbav va câștiga barajul de promovare, până pe 15 iulie este obligată să prezinte Certificatul de Identitate Sportivă.
Rezultatele și marcatorii etapei a 26-a:
ACS Hălchiu – ASF Zărnești 1-5
Barabaș 88” / Miclis 8”, 29”, Lazăr 48”, Dascălu 58”, 63”
Olimpic Voila – Viitorul Ghimbav 0-3
Pencea 30”, Gal 48”, Vîrlan 65”
ACSM Codlea – Prietenii Rupea 2-0
David 35”, 90+2”
Cetatea Rupea – Steagu Roșu Brașov 6-5
Ivan 15”, 57”, 72”, Danilă 35”, 50”, Chelaru 71” / Apostol 6”, 43”, 65”, Cîrstea 9”, Rotaru 80”
Inter Cristian – Carpați Berivoi 4-1
Drecea 41”, Cențiu 51”, Stoian 60”, Arinean 85” / Paleghi 53”
Precizia Săcele – Chimia Orașul Victoria nu s-a disputat. Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină a AJF Brașov
Aripile Brașov a stat.
Clasament: 1. Viitorul Ghimbav 65p, 2. ASF Zărnești 65p, 3. ACSM Codlea 56p.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)