VIDEO! Gloria a învins Muncitorul Reșița!

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 15:04 Ligi județene
VIDEO! Gloria a învins Muncitorul Reșița!

Gloria Reșița a luat o opțiune serioasă pentru câștigarea Ligii
a IV-a Caraș-Severin. Echipa din Govândari a câștigat finala
campionatului, cu 2-1, în fața formației Muncitorul Reșița.

Meciul din etapa a 29-a a fost dominat în mare parte de
Muncitorul, însă la final s-au bucurat cei de la Gloria, ai cărei
jucători au fost mai pragmatici și au încheiat victorioși marele
derby. Afluență mare de spectatori în tribunele stadionului Gloria,
la un meci care a stârnit un interes deosebit în rândul
microbiștilor. Echipa oaspete a fost încurajată de o galerie
surprinzător de numeroasă, având în vedere că ne refrim totuși la
Liga a IV-a. Fanii celor de la Muncitorul au făcut spectacol, și-au
încurajat favoriții, dar „s-au tăiat” după ce Gloria a deschis
scorul, și mai ales după ce Bobină a ratat penalty-ul ce putea
aduce egalitatea. Și Gloria a avut susținătorii săi, jucătorii de
la grupele de juniori, care au dat replica din cealaltă
tribună.

După ce Gloriei i s-a anulat pe bună dreptate un gol marcat de
Costescu în minutul 4, același jucător avea să înscrie un gol
valabil în minutul 38, cu un șut cu stângul direct la vinclul
porții lui Iovanovici. Putea să fie chiar 2-0, după numai două
minute, când atacantul Silviu Izvernar l-a depășit pe portarul
advers, dar a intrat în unghi lateral stânga și șutul său a nimerit
bara porții. Muncitorul putea obține egalarea în secundele din
finalul primei reprize, când centralul Dorian Micloșină dictat
penalty după hențul involuntar comis de Oncică. dar, Bobină a
executat slab și Jorz a respins.

Repriza secundă aduce un nou gol marcat de Gloria, după o fază
lucrată de Beloescu, care a apătruns în careul oaspeților, a lăsat
mingea în spate pentru Oncică, al cărui șut a ridicat scorul la
2-0. Iar Artur Oncică ne-a reamintit că în urmă cu mulți ani a
făcut gimnastică, cu salturile spectaculoase prin care și-a
sărbătorit reușita. Astăzi nu a fost cea mai fericită zi a lui
Bobină, care și-a mai trecut în cont o ratare monumentală, din
apropierea porții, permițându-i lui Jorz să se remarce din nou.
Totuși, în minutul 85, Fomitescu a redus din diferență, cu un șut
înșelător, din marginea careului de 16 metri. S-a încheiat 2-1
pentru Gloria, care s-a distanțat la cinci puncte de concitadina
Muncitorul.

Gloria Reșița –
Muncitorul Reșița 2-1 (1-0)

Gloria Reșița (antrenor Andrade Bichescu): Jorz –
Cl. Nica, Gliguță, Beică, Dömöndi (90+2, R. Lupu) – Costescu (74,
Vucu) , R. Uțiu, Lazarovici, Oncică (cpt.) – S. Izvernar (65,
Mezin), G. Beloescu (87, Crețan). Pe bancă: Cărămălău – Mateiași,
A. Bordea.
Cartonașe galbene: Jorz, Beică, Oncică, Dömöndi.
Muncitorul Reșița (antrenor Viorel Lolea): M.
Iovanovici – Cl. Cărăgin, Rarinca (54, Călin), Bobină (80, Udoh),
Pop – Jaravete (62, Hapău), Fomitescu, Vasiliu, Piperca (74,
Cîrmaci) – Zgăbei (cpt.), Anagor. Pe bancă: Sturzu – Avramovici, A.
Dragu
Cartonașe galbene: Rarinca, Pop, Anagor.
Arbitri: D. Micloșină (Reșița) – C. Paraschivescu (Reșița), R.
Nistoran (Oravița). Rezervă: Daniel Vărzan. Observatori: Mircea
Medar, Ioan Lupșa.

„Meciul cu Muncitorul a fost de un nivel bun. A fost o
partidă tacticizată, în care noi ne-am îndeplinit obiectivul. A
fost o dominare a echipei Muncitorul, îi felicit pentru joc, dar ce
mă bucur este că, în sfârșit, s-a făcut dreptate. Astăzi am reușit
să învingem cea mai bună echipă a campionatului. Ne bucură acest
lucru, cu atât mai mult cu cât noi abia ne-am adunat din vara
anului trecut, când Gloria era pe punctul de a se desființa. Am
făcut însă câțiva pași importanți, rezultatele au început să apară,
ne bucură acest lucru și sper că în acest fel putem mulțumi și noi
conducerii, care numai ea știe cum se chinuie «să ne
întrețină».”
– Andrade Bichescu, antrenor Gloria
Reșița.

„Țin să felicit echipa gazdă pentru jocul pe care
l-a prestat astăzi, pentru fair-play. Le doresc multă baftă la
baraj și sper din tot sufletul ca Gloria să promoveze în Liga a
III-a. Eu zic că a fost un nivel bun, un adevărat derby, țin să le
mulțumesc suporterilor că au fost minunați, au venit într-un număr
foarte mare la acest meci. Chiar am avut o galerie foarte frumoasă.
Din punctul acesta de vedere, a fost bine. La 1-0 pentru Gloria am
avut penalty ratat. A fost o primă repriză foarte echilibrată,
foarte disputată. Dacă dădeam și noi gol la acel 11 metri, intram
cu 1-1 la pauză și era probabil cu totul alt meci. A doua repriză a
fost dominată în totalitate de noi, dar din păcate păcătuim la
finalizare, nu avem acel om care să bage mingea în poartă. Și
astăzi după cum ați văzut, trebuie să avem patru-cinci ocazii, ca
să dăm un gol.”
– Viorel Lolea, antrenor Muncitorul
Reșița.

„O victorie meritată a echipei Gloria. Un meci care
a avut toate ingredientele, de la spectacolul creat în tribune până
la spectacolul creat pe teren de jucători. S-au întâlnit
într-adevăr cele mai valoroase echipe din serie, sperăm ca această
victorie să aibă și finalitate, prin promovarea în Liga a III-a.
Părerea mea personală este că ambele echipe merită să joace într-un
eșalon superior. Atuul Gloriei a fost acela pe care l-a avut
dintotdeauna. Acel spirit de sacrificiu, modestie și dăruire în
teren, dusă până la extrem. Se putea întâmpla orice în acest meci,
se putea termina și egal, dacă Muncitorul înscria din penalty, sau
se putea termina la o diferență mult mai mare de scor în favoarea
noastră. Important este că a primat jocul de pe gazon, și nu
jocurile de culise. Sperăm ca ambele echipe să joace la anul în
eșalonul superior. Niciodată nu poți să spui că s-a stabilit
campioana, atâta timp cât mai sunt de disputat cinci etape. Este un
pas important făcut de noi în atingerea primului obiectiv, acela de
a ajunge la baraj, dar mai sunt de jucat meciuri destul de grele,
pentru ambele echipe. Și Gloria și Muncitorul și-au testat
parametri la care se află, ținând cont că derby-ul de astăzi este
exact o simulare a unui joc de baraj.”
– Lucian
Manole, președinte secție fotbal Gloria Reșița.

Rezultatele etapei
a XXIX-a:

Recolta Berzovia – Minerul Anina 3 – 1
Gloria Reșița – Muncitorul Reșița 2 – 1
Voința Lupac – Viitorul Vermeș 7 – 1
Scorilo-Autocatania II Caransebeș – AS Berzasca 2 – 1
Bistra Glimboca – Metalul Bocșa 2 – 0
Metalul Oțelu Roșu – Nera Bozovic 0 – 3
Hercules Băile Herculane – Moldo-Forest Moldova Nouă 2 – 0
AS Oravița – CFR Era Club Caransebeș 3 – 0
Prolaz Karasevo
a
stat
.

CLASAMENT

1. Gloria Reșița 27 24 3 0
82-12 75p +33

2. Muncitorul Reșița 27 22 4 1 89-12 70p +31
3. Voința Lupac 27 20 3 4 72-31 63p +21
4. Bistra Glimboca 27 14 5 8 61-35 47p +2
5. Recolta Berzovia 27 14 4 9 47-37 46p +4
6. Moldo-Forest Moldova Nouă 26 12 5 9 60-51 41p +5
7. Scorilo-Autocatania II C-sebeș 27 12 5 10 46-38 41p +2
8. Minerul Anina 27 11 6 10 38-34 39p 0
9. AS Berzasca 27 11 4 12 62-55 37p -2
10. Prolaz Karasevo 27 10 4 13 52-59 34p -8
11. Hercules Băile Herculane 28 9 5 14 37-66 32p -10
12. Metalul Oțelu Roșu 28 9 2 17 45-60 29p -16
13. Metalul Bocșa 27 8 3 16 34-44 27p -12
14. Nera Bozovici 28 7 6 15 47-68 27p -15
15. AS Oravița 28 8 2 18 50-86 26p -16
16. Viitorul Vermeș 27 4 6 17 59-110 18p -21
17. CFR Era Club Caransebeș 27 2 1 24 20-103 7p -32*
*CFR C-sebeș s-a retras în retur și pierde meciurile rămase cu 3-0
la masa verde

Sursa text: Arena
Bănățeană

Sursa rezultate și clasament: AJF Caraș-Severin

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 15:04 Ligi județene
Pe aceeași temă