Victoria Țăndărei a învins pe Unirea Grivița și are prima șansă la titlu

07 May. 2010, 11:28 Ligi județene
Victoria Țăndărei a învins pe** Unirea Grivița și are prima șansă la titlu

Liderul campionatului județean de fotbal, Victoria Țăndărei, a
spulberat pe Unirea Grivița și păstrează prima șansă pentru
cîștigarea titlului în Liga a 4-a, chiar dacă și ocupantele
locurilor 2 și 3, Abatorul Slobozia și Recolta Gheorghe Lazăr, au
învins de o manieră categorică pe Recolta Bărcănești și, respectiv
Viitorul Platonești.

De departe însă, performera rundei de sâmbătă a fost Viitorul
Axintele, revelația returului de campionat, care a predat o lecție
de fotbal pe terenul celor de la Victoria Amara, învingînd de o
manieră entuziasmantă.

La finalul partidei, însă, unii dintre jucătorii gazdelor au
participat la o revoltă împotriva arbitrului asistent Liviu Burlacu
(foto
dreapta), fiind cu greu potoliți de oamenii de ordine, iar
evenimentele au fost analizate în ședința Comisiei Județene de
Disciplină și Organizare de marți, 4 mai.

Altfel, la partida dintre Libertatea Sălcioara și Victoria
Munteni Buzău, oaspeții au introdus o contestație la finalul
jocului, iar rezultatul oficial a fost omologat tot în ședința CJDO
de marți.

De asemenea, să consemnăm că, formația din Ion Roată s-a retras
de pe teren în ultimele 10 minute ale jocului de la Reviga, cînd
gazdele conduceau cu scorul de 9-0, după ce jucătorii de la Unirea
au rămas în doar 6 fotbaliști de cîmp.

Pe de altă parte, potrivit unor surse apropiate echipei Players
Slobozia, conflictul dintre jucătorii echipei și conducerea
administrativă s-a acutizat, mai mulți fotbaliști refuzînd să
evolueze în deplasarea de la Fetești.

Conform acelorași surse, fostul antrenor al Victoriei Amara,
Marius Milea, este la un pas de a fi numit în funcție la Players, o
propunere oficială urmînd a fi avansată zilele viitoare.

Rezultatele
complete ale etapei a 25-a

Spicul Colelia-Olimpia Brazii 1-7
Libertatea Sălcioara-Victoria Munteni Buzău 0-3
(pe teren 2-1)
Rapid Fetești-Players Slobozia 2-1
Victoria Amara-Viitorul Axintele 0-5
Victoria Țăndărei-Unirea Grivița 5-0
Recolta Gheorghe Lazăr-Viitorul Platonești
3-0
Abatorul Slobozia-Recolta Bărcănești 6-1
Voința Reviga-Unirea Ion Roată 9-0

Jucători ai Victoriei
Amara suspendați, Sălcioara a pierdut la «masa verde» cu Munteni
Buzău

Marți, 4 mai, în cadrul Comisiei Județene de Disciplină,
evenimentele de la Amara, produse la finalul jocului dintre
Victoria din localitate și Viitorul Axintele, meci încheiat cu
scorul de 0-5, n-au rămas fără urmări.

Astfel, atacantul amărenilor, Cătălin Mișu, a primit o
suspendare de 8 etape pentru injurii aduse brigăzii de arbitri și
observatorului partidei, Ion Andrei, în timp ce George
Constantinescu, rezervă în acel joc, a fost tras pe dreapta pentru
o perioadă de un an de zile după ce l-a lovit cu picioarele pe unul
dintre asistenți.

De asemenea, Libertatea Sălcioara a pierdut la «masa verde»,
scor 0-3, partida cîștigată pe teren propriu cu scorul de 2-1 în
fața Victoriei Munteni Buzău. Gazdele au folosit în această
întîlnire un jucător «pe fals», fiind contestat la finalul celor 90
de minute pentru substituire. Formația din Sălcioara a fost
amendată cu suma de 1000 lei pentru această încălcare a
regulamentului.

Rugat să comenteze sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină,
fostul manager sportiv al Victoriei Amara, Ilie Lemnaru, a declarat
în exclusivitate pentru site-ul Sportul Ialomițean:
«Cred că decizia este prea aspră, iar fotbalistul
Cătălin Mișu a fost așteptat la cotitură de Comisie. Chiar dacă nu
tolerez injuriile aduse arbitrilor, consider că Mișu nu este un
jucător violent, care nu are niciun cartonaș galben pentru
faulturi, totul rezumîndu-se la proteste și toate după încheierea
jocurilor. Sunt alți jucători în Ialomița mult mai violenți și care
de multe ori sar mult peste limita regulamentului, uneori lovind
arbitri, și împotriva cărora măsurile se lasă
așteptate»
a precizat Lemnaru.

Acesta a adăugat că: «jucători care au fost
suspendați drastic pentru lovirea arbitrilor sau oficialilor au
primit reduceri la Comisia de Apel și acum joacă fără niciun fel de
problemă cu toate că se comportă la fel. Cu Mișu s-a încercat să se
dea un exemplu, dar este un exemplu prost ales. Ce-a făcut Mișu
de-a luat 8 etape? A lovit pe cineva?»
se întreabă,
retoric, fostul manager al amărenilor.

În concluzie, Ilie Lemnaru a menționat: «Împotriva
lui Mișu a fost ceva personal, probabil din partea observatorului
acelui meci. Totuși, este de condamnat și atitudinea jucătorului de
la Amara după încheierea meciului».

Clasament oficial
după etapa a 25-a

1. Victoria Țăndărei 59p
2. Abatorul Slobozia 54p
3. Recolta Gheorghe Lazăr 52p
4. Rapid Fetești 50p
5. Viitorul Axintele 45p
6. Victoria Amara 45p
7. Players Slobozia 43p
8. Olimpia Brazii 40p
9. Viitorul Platonești 35p
10. Voința Reviga 35p
11. Victoria Munteni Buzău 29p
12. Libertatea Sălcioara 23p
13. Unirea Ion Roată 20p
14. Recolta Barcănești 19p
15. Unirea Grivița 15p
16. Spicul Colelia 8p

Sursa: sportulialomitean.blogspot.com

07 May. 2010, 11:28 Ligi județene
Pe aceeași temă