Sportul Chiscani a realizat scorul etapei, iar Viitorul Însurăței s-a mai distanțat de Victoria Traian

Marius ANGHEL 21 Oct. 2013, 13:14 Ligi județene
Sportul Chiscani a realizat scorul etapei,** iar Viitorul Însurăței s-a mai distanțat de Victoria Traian

Sâmbătă, pe șase terenuri din județul Brăila, s-au disputat tot atâtea partide care au contat pentru etapa cu numărul nouă a ligii a patra brăilene la fotbal. Din toate aceste partide gazdele au obținut victoria în patru dintre ele, unul a fost câștigat de oaspeți, iar un altul singur s-a terminat nedecis.

Este vorba de meciul de la Ianca, acolo unde Viitorul din localitate a câștigat un punct din disputa cu Victoria Traian, iar acum oaspeții sunt la patru puncte în spatele liderului ligii a IV-a, Viitorul Însurăței. Aceasta din urmă a câștigat fără probleme disputa de acasă cu Pandurii Tudor Vladimirescu, într-o partidă în care Banciu a marcat nu mai puțin de patru goluri și este astfel golgeterul rundei.

Dealtfel, în această etapă au fost marcate în total un număr de 39 de goluri, din care 20 au fost înscrise de formațiile care au evoluat în fața propriilor suporteri, în timp ce oaspeții au punctat numai de 10 ori.

Scorul etapei s-a înregistrat la Chiscani, acolo unde Sportul din localitate s-a impus cu 7-0 în fața  Voinței Găiseanca, în timp ce Victoria Chiscani s-a impus numai cu 8-2 în disputa avută acasă cu Viitorul Galbenu. CS Făurei a căștigat fără problema partida cu Voința Vișani iar singura victorie a oaspeților a fost obținută de Old Boys Însurăței pe terenul de la Mircea Vodă.

Dar iată rezultatele complete și marcatorii acestei etape a noua din liga a IV-a brăileană la fotbal, așa cum ne-au fost ele oferite de Mihai Ianoș secretarul de la AJF Brăila:

   CS Făurei – Voința Vișani  4-2 (4-0)
Călătoaie (4), Vlăducă (11, 27), Popa (20)/ Ilie (51),  Bacâru ( 90+4)
   Sportul Chiscani – Voința Găiseanca  7-0 (2-0)
Boariu (25, 52), Ciocianu (32), Băndărică (55), Bogdan (57), Bănică (62), Stoian (77)
   Viitorul Însurăței – Pandurii Tudor Vladimirescu  5-1 (3-0)
Banciu (9, 17, 28, 47), Techiu (77)/ Fătu (75)
   Viitorul Ianca – Victoria Traian  1-1 (1-1)
Toni (13)/ Durbacă (15)
   Avântul Mircea Vodă – Old Boys Însurăței  3-4 (0-3)
Barbu (75, 87, 90+3)/ Buriu (15, 52), Părciulescu (28), Dumitrana (35)
   Victoria Cazasu – Viitorul Galbenu  8-2 (3-1)
Buhai (1, 67, 83), Ion (6, 44), Piașu (60, 86), Oaie (80)/ Andrei (45), M. Feraru (68)

   În clasament, pe primul loc se află Viitorul Însurăței cu maximum de puncte după nouă meciuri, 27, pe locul secund este tot Victoria Traian cu 23 de puncte, iar podiumul este încheiat de Old Boys Însurăței care are 16 puncte. Pe ultimile două poziții se află Viitorul Galbenu cu 3 puncte și Voința Găiseanca cu 0 puncte.
   
   Etapa viitoare, a zecea, programează sâmbătă 26 octombrie cu începere de la ora 11 (Juniorii) și 13 (seniorii), următoare meciuri:

    Voința Găiseanca – CS Făurei
    Sportul Chiscani – Victoria Cazasu
    Voința Vișani – Avântul Mircea Vodă
    Old Boys Însurăței – Viitorul Ianca
    Victoria Traian – Viitorul Însurăței
    Pandurii Tudor Vladimirescu – Viitorul Galbenu

Articol scris de Marcel Sânpetru

Marius ANGHEL 21 Oct. 2013, 13:14 Ligi județene
Pe aceeași temă