Prima piedică pentru „Ripi”! 1-1 smuls în prelungiri la Giarmata II

Marius ANGHEL 23 Oct. 2012, 20:17 Ligi județene
Prima piedică pentru

Partidă cu iz de Liga a III-a în „Municipiu”. Ripensia a avut primele emoții din actualul sezon pe terenul echipei secunde a Giarmatei, o formație care a aliniat jucători ce ar putea face față și la cluburi de eșalon secund. S-a încheiat 1-1 după ce Moisuc de la gazde a deschis scorul și Popa a egalat în prelungiri, „Ripi” își păstrează astfel fotoliul de lider, la egalitate cu „milenarii” dar cu un golaveraj superior după opt etape.

Băieții lui Ovidiu Olariu s-au izbit de o formație puternică la Giarmata, formată din jucători aliniați de obicei de antrenorul Călin Cojocaru în C4. Chiar și așa după o ocazie a gazdelor, oaspeții au fost cei care au pus stăpânire pe mijlocul terenului. Cea mai mare ocazie a primei reprize avea să-i aparțină lui Nicolin, care a nimerit transversala (min. 37). 0-0 la pauză și tensiunea a erupt în partea a doua a jocului. Golul timișorean e negat din nou de bară, la încercarea lui Adi Popa de această dată. Nici cuplul Nichitean-Boghian nu a găsit drumul spre reușită puțin după mijlocul mitanului.

În fine, se deschide și scorul, era minutul 82, când talentatul Andrei Moisuc din tabăra „milenară” profită de o neînțelegere între Mercescu și Uzun, asta după ce mai amenințase poarta primului din lovitură liberă. Ripensia ar fi pierdut la Giarmata prima partidă și primul loc, dar a beneficiat de un penalty în al doilea minut de prelungiri, transformat de Adi Popa. 1-1 și numele de legendă al fotbalului timișorean rămâne favorită la promovare după cel mai dificil joc oficial de la reînființare.

Ripensia Timișoara: Mercescu – Hoța, Uzun, Mureșan, Petrișor, Năvală, Michi, Costândana, A. Popa, Nicolin, Boghian.
Millenium Giarmata II: Marian – Lukics, Oneț, Gârba, Negruț, Moisuc, Gherghe, Corlățeanu, Tăbăcaru, Mihuța, Băișan.

Peste o sută de „socios”!

Organizat după modelul „Barca”, clubul de la Pădurea Verde a reușit în această săptămână să depășească borna 100 de membri asociați. Mai exact, în acest moment sunt 102 iar obiectivul până la finalul anului e ca numărul de „socios” să atingă 150. Cei mai mulți membri sunt din capitala Banatului (88), însă „Ripi” se bucură de fani și peste hotare, doi sunt din Germania iar unul e din Grecia.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)

Marius ANGHEL 23 Oct. 2012, 20:17 Ligi județene
Pe aceeași temă