Meciul dintre Olimpia Comarnic și Unirea Bărcănești, din Liga a 6-a a județului Prahova, a oferit un moment de-a dreptul emoționant. Galeria echipei de la Comarnic a realizat un spectacol pirotehnic demn de Liga 1 Betano, dedicat Centenarului, în timp ce la boxe răsuna cântecul „Treceți batalioane române Carpații”.
Clipul video a fost postat pe pagina de Facebook „Ultras România„.
Olimpia Comarnic s-a impus cu 9-1 în dauna ultimei clasate, iar după 12 etape e lider în Seria Câmpina a Ligii C Prahova, echivalentul Ligii a 6-a.
Într-o perioadă în care asistența la meciurile din prima ligă este una îngrijorător de mică, uneori de câteva sute de suporteri, suporterii din ligile inferioare țin steagul sus. Petrolul, „U” Cluj și ASU Poli au la activ, în acest sezon, mai multe scenografii decât grupările din prima ligă. Doar suporterii de la Craiova și Dinamo se pot mândri cu scenografii impresionante în acest sezon.