Lindab Ștefănești, lider în Ilfov

Lindab Ștefănești,** lider în Ilfov

Pe terenul din Balotești, echipa a doua din localitate primea
vizita celor de la AFC Sinești. „Gașca nebună” din Sinești venea cu
gânduri mari, echipa fiind bine văzută de specialiștii care
urmăresc Liga a IV-a.
Înainte de începerea partidei s-a discutat foarte mult pe marginea
începerii jocului, deoarece terenul arăta mai mult a fi bazin de
înnot pe alocuri. Brigada de arbitri, condusă de Tiberiu Jianu,
împreună cu delegații celor două echipe, a decis începerea jocului
la ora la care era programată partida.

Începutul partidei a coincis cu deschiderea scorului, atunci
când Laurențiu Novac (Balotești) primește o pasă în adâncime și
șutează puternic învingându-l pe Radu Mircea, 1-0. Băieții lui
George Neacșu au replicat curajos după primirea golului și au
atacat poarta lui Mircea Marin. În minutul 19, Gabriel Mihai ia o
acțiune pe partea stângă a atacului sineștean, pasează în adâncime,
de unde Mihai Simion șutează puternic, însă portarul celor de la
Balotești se opune și respinge în corner.

Golul egalizator pentru AFC Sinești a venit în minutul 24,
atunci când în urma unor greșeli ale apărării baloteștene, Daniel
Enișor rămâne singur cu portarul și introduce mingea în poartă
pentru 1-1.
Replica celor de la echipa secundă a Baloteștiului a venit în
minutul 35 – același Laurențiu Novac primește o pasă în adâncime,
driblează doi adversari și șutează sec învingându-l pe Radu Mircea
pentru a doua oară.

2-1 a fost rezultatul final și asta pentru că în repriza secundă
toată suflarea din teren se gândea cum să se încheie mai repede
partida de polo(nu, nu am greșit sportul).

De altfel centralul Jianu, la insistențele celor două
combatante, a fluierat mai devreme sfârșitul jocului, acest lucru
nefiind trecut cu vederea de George Neacșu, președintele de la
Sinești, care l-a apostrofat pe central.
În urma acestei victorii, Balotești II rămâne pe poziția a 7-a, în
schimb cei de la AFC Sinești coboară o poziție până pe locul 9.

CS Corbeanca, victorie în deplasarea de la
Ciolpani

Pe aceeași ploaie torențială, care a acoperit întregul Ilfov,
s-a desfășurat partida dintre Olimpia Ciolpani și CS Corbeanca.

Băieții lui Marian Mihalache porneau din postura de favoriți în
această partidă și asta pentru că se află pe un confortabil loc 3,
loc ce îi duce în playoff-ul de calificare în Liga a III-a.

În ciuda acestui motiv și din cauza terenului cu multă apă,
prima repriză a fost una echilibrată, ocaziile de gol alternând de
la o poartă la cealaltă și culminând cu golul lui Radu Ștefan
(Chinezu), venit în chiar ultimul minut de joc al primului
mitan.

„A fost golul hotărâtor” a declarat mentorul echipei,
viceprimarul Tudor Dumitru, și așa s-a și întâmplat, repriza a doua
aparținând în totalitate oaspeților de la CS Corneanca, oaspeți
care au reușit să închidă tabela de marcaj la 2-0 prin golul lui
Marin Naom, gol venit tot pe final de repriză, însă în minutul
80.

În urma acestui rezultat, CS Corbeanca își consolidează poziția
a III-a, în timp ce Olimpia Ciolpani trebuie să se gândească serios
la retur, deoarece se află în zona nisipurilor mișcătoare la
finalul acestui tur de campionat.

Rezultate etapa
16

AS Glina – ACS Inter Voluntari 5 – 0
AS Pescărușul Gradiștea – AS Victoria Tânganu 3 – 0
FC Lindab Ștefănești – AS Voința Periș 6 – 1
AS Olimpia Ciolpani – CS Corbeanca 0 – 2
CS Balotești II – AFC Sinești 2 – 1
AS Codrii Moara Vlăsiei – ASC Măgurele 3 – 1
CS Viitorul Dragomirești Vale – AS Gloria Islaz 10 – 1
ACS Bragadiru – CS Afumați
0 – 3

Clasament

1. FC Lindab Ștefănești 16 15 1 0 102-12
46
2. CS Afumați 16 15 0 1 119-6 45
3. CS Corbeanca 16 13 0 3 52-9 39
4. CS Viitorul Dragomirești Vale 16 11 2 3 49-32
35
5. AS Glina 16 10 2 4 38-55 32
6. AS Codrii Moara Vlăsiei 16 7 2 7 35-40
23
7. CS Balotești II 16 7 1 8 32-39 22
8. AS Pescarușul Gradiștea 16 7 0 9 23-38
21
9. AFC Sinești 16 5 3 8 36-36 18
10. AFC Voința Periș 16 5 2 9 27-40
17
11. AS Olimpia Ciolpani 16 5 1 10 18-44
16
12. ACS Bragadiru 16 5 0 11 25-52 15
13. ACS Inter Voluntari 16 4 1 11 15-43
13
14. AS Gloria Islaz 16 4 0 12 19-72
12
15. ASC Măgurele 16 3 2 11 24-58 11
16. AS Victoria Tânganu 16 3 1 12 15-58
10

Sursa: ilfovsport.ro

Pe aceeași temă