Decesul antrenorului secund Marius Oprea, în urma unui accident rutier produs la începutul lunii octombrie a acestui an, a lăsat un gol imens și multă durere în cadrul CS Afumați, unde activa din 2017. Activitatea clubului ilfovean continuă însă și se încearcă pentru al șaselea sezon la rând revenirea în Liga 2, competiție în care a evoluat între 2016 și 2018, până când a avut loc retragerea din campionat din motive financiare.
Stafful tehnic al echipei din Afumați avea nevoie de un nou antrenor secund, iar ”principalul” Vasile Neagu s-a decis în privința noului său colaborator. Acesta este Sergiu Bar, fost fotbalist la mai multe echipe din România, cea mai importantă fiind Petrolul.
Antrenorul principal Vasile Neagu este încrezător că Sergiu Bar va reuși să umple golul rămas la CS Afumați după plecarea prematură din această viață a lui Marius Oprea.
”Consider că am făcut alegerea corectă prin aducerea lui Sergiu Bar în locul lui Marius Oprea. Sper că va reuși să umple golul rămas după decesul colegului meu. Am cumpătat enorm în aducerea unui colaborator care să aibă calitățile umane și profesionale bazate pe principiile pe care clubul nostru le are.
Sergiu Bar este fostul meu jucător cu care am mai lucrat, iar în acest moment este omul și antrenorul de care aveam nevoie!”, a spus Neagu pentru Liga2.ro.
Ca fotbalist, Sergiu Cosmin Bar (43 de ani), născut la Timișoara, fost fundaș central sau mijlocaș defensiv, a evoluat la seniori la UM Timișoara, Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Chimia Brazi, Inter Gaz București, Victoria Brănești, Voința Sibiu, Săgeata Năvodari și CS Afumați, dar a avut și câteva experiențe în afara țării, în Germania, pentru ASV Wuppertal Fussball, Singen 04 și DSV 04 Lierenfeld.
A jucat în prima ligă a României pentru UMT, Victoria Brănești și Voința Sibiu, iar la CS Afumați, echipa la care acum a ajuns antrenor secund, a activat în Liga 3, în sezonul 2013-2014.
Ca antrenor a activat din 2019 și până în prezent la echipa ACS Juniorul București. Are licența UEFA B.
În ceea ce privește CS Afumați, echipa ilfoveană conduce detașat seria în care activează în Liga 3 și în acest sezon. În runda trecută, ultima a turului sezonului regular, a trecut cu 2-0 în deplasare de Progresul Fundulea.
Se află în clasamentul Seriei a 3-a a Ligii 3 pe locul 1, cu 23 de puncte acumulate în nouă etape, având șapte victorii și două remize și cel mai bun golaveraj atât la goluri marcate, cât și la cele primite: 28-9. Cea mai apropiată de ea este Dunărea Călărași, cu 19 puncte strânse până acum.
În etapa a 10-a a Ligii 3, echipa antrenată de Vasile Neagu va juca sâmbătă, de la ora 15:00, în deplasare la Agricola Borcea, clasata pe locul 6, cu 14 puncte.
În ultimele trei sezoane, CS Afumați a jucat baraj de promovare în Liga 2, însă a pierdut cu Steaua (în 2021, în faza finală), CS Tunari (în 2022, în faza semifinală) și SC Popeşti Leordeni (în 2023, în faza semifinală).
https://liga2.prosport.ro/liga-3/florentin-petre-noul-antrenor-principal-al-unirii-ungheni-19289779
https://liga2.prosport.ro/liga-3/au-lasat-mingea-pentru-o-actiune-civica-componentii-echipei-aro-muscelul-campulung-au-ajutat-la-ecologizarea-unei-zone-din-comuna-dragoslavele-19289764
https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-ungheni-schimba-antrenorul-19289607
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-9-15-meciuri-au-loc-astazi-in-runda-care-pune-punct-turului-sezonului-regular-singura-echipa-ramasa-cu-punctaj-maxim-19288975
https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-pelici-este-noul-antrenor-al-echipei-unirea-alba-iulia-19288934
https://liga2.prosport.ro/liga-3/marius-oprea-antrenor-la-afumati-a-murit-19288085