Vesti bune pentru jucatorii si sustinatorii echipei Sporting
Rosiori in pragul sarbatorilor de iarna. Transformarea Sportingului
din Asociatie Sportiva in Club Sportiv se apropie de final. Asta
inseamna ca, odata cu noua formula, Sporting va putea atrage noi
sponsorizari, iar bugetul echipei se va ajusta din retur.
„Actele sunt aproape gata. Dupa sarbatori, vom finaliza
totul si ne putem apuca de treaba. Speram sa atragem cat mai multi
sponsori in jurul echipei acum. Odata ce vom avea personalitate
juridica, vom putea elibera chitante si acte pentru fiecare ban
intrat in club, astfel cei care ne vor ajuta financiar isi vor
putea decude cheltuielile. Pana acum fiecare dadea bani din
buzunarul propriu. Am contactat deja cativa agenti economici si
ne-au garantat ajutorul. Orice sponsorizare, oricat cat de mica ar
fi, este binevenita. E un pas mare pentru Sporting aceasta
transformare in club sportiv”, a declarat Paul Mara,
unul dintre cei mai importanti oameni de la Sporting.
Arbitrajul si transportul, in sarcina
primariei
Mai mult, in urma unei intalniri cu primarul orasului Rosiorii
de Vede, conducatorii Sportingului au reusit sa obtina promisiunea
edilului Nutu Ion, ca din retur Primaria va ajuta echipa financiar,
odata cu transformarea in club sportiv. „Am avut o
intalnire cu domnul primar Nutu Ion si ne-a promis ca, din retur,
Consiliul Local ne va sprijini financiar. Pana in prezent ne-au pus
la dispozitie baza sportiva si au suportat cheluielile cu
intretinerea acesteia. Din retur, domnul Nutu ne-a asigurat ca
Primaria Rosiorii de Vede va suporta si cheltuielile cu deplasarile
echipei si cele legate de arbitraj, in total inca vreo 2500 de lei,
lunar. Din 2011, ne-a promis ca fondul de sponsorizare va fi si mai
mare, intrucat, in prezent, sunt dificultati si cu bugetul
local”, a mai spus Mara.
Obiectiv: 95% promovarea
Avand in vedere ca bugetul echipei se va mari, Sporting si-a
schimbat si obiectivul pentru retur. Daca la startul sezonului
prioritatea era crearea unei echipe competitive si clasarea pe una
dintre pozitiile 1-10, acum, si datorita rezultatelor favorabile
din tur, noul tel al echipei este atacarea primei pozitii si
implicit prezenta la barajul de promovare in Liga a III-a.
„In momentul de fata, dupa ultimele evenimente, 95%
obiectivul pentru retur va fi promovarea. In ianuarie vom putea
spune sigur daca atacam sau nu primul loc. Important este sa reusim
cat mai repede transformarea in club sportiv. Avem si sprijinul
domnului primar Nutu, pe care eu vreau sa-l conving sa ne ajute si
mai mult decat ne-a promis in prezent, iar echipa se va intari cu
doi sau trei jucatori”, a precizat Stefan Predoi,
principalul finantator al echipei si totodata noul presedinte al
clubului Sporting.
Stef Predoi, presedinte – Marcel Tumbea,
vice-presedinte
Noul club infiintat va avea si o noua formula de conducere.
Presedinte al clubului a fost numit Stefan Predoi, inlocuindu-l pe
Paul Mara, iar vice-presedinte va fi Marcel Tumbea, pana in
prezent, delegat al echipei. „Datorita aportului
financiar din tur, am considerat ca Stefan Predoi este cel mai
potrivit pentru postul de presedinte al clubului. Mai mult, Stef
este o persoana cu nume si foarte respectata in Rosiorii de Vede.
Avem nevoie de experianta sa de conducator. Cat priveste numirea
lui Marcel Tumbea in functia de vice-presedinte, pot spune ca e o
functie pe care o merita. S-a implicat foarte mult la aceasta
echipa, pot spune chiar ca Sporting exista si datorita lui. A pus
mult suflet in ceea ce a facut si consider ca este unul dintre cei
mai importanti oameni din club. In ianuarie vom avea o sedinta, ii
vom invita pe toti cei care au fost alaturi de Sporting pana acum,
dar si alti agenti economici, si vom stabili si restul posturilor
din club, cu membrii fondatori, actionari, etc”, a
precizat Paul Mara, cel care a fost presedintele Sportingului de la
infiintare, in 2008, si pana acum. La dorinta sa, Mara s-a retras
din organigrama clubului, dar va ramane alaturi de echipa ca
finantator si va avea in continuare un cuvant de spus in luarea
deciziilor.
Diferenta intre Asociatie Sportiva si Club
Sportiv
Asociatia Sportiva fara personalitate juridica functioneaza doar
pe baza Legii Sportului prin inscrierea in Registrul Sportiv,
urmata de obligativitatea din punct de vedere fiscal de obtinere a
certificatului de inregistrare fiscala.
In cazul Clubului Sportiv, asociatia care se infinteaza pe baza
OG privind asociatiile si fundatiile are personalitate juridica
prin inscrierea in Registrul asociatiilor si fundatiilor.
In aceasta situatie doar cea de a doua are personalitate juridica,
cealalta fiind o asociere fara personalitate juridica.
Daca persoana juridica raspunde fata de terti, cealalta forma nu
raspunde fata de terti, raspunderea fiind a fiecarui membru
individual.
Deductibilitatea cheltuielilor de sponsorizare din impozitul pe
profit
Potrivit legii contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau
acte de mecenat pot deduce sumele aferente din impozitul pe profit
daca se indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: se incadreaza
in limita de 0,3% din cifra de afaceri si nu depasesc 20% din
impozitul pe profit datorat.
Sursa: sporting-rosiori.webnode.com