LIGA A IV-A HUNEDOARA Liderul a rămas fără lider

11 Jan. 2010, 11:32 Ligi județene
LIGA A IV-A HUNEDOARA** Liderul a rămas fără lider

Jucătorii liderului Ligii a IV-a Hunedoara, AFC Hunedoara, se
vor reuni peste o săptămână pentru reluarea pregătirilor în vederea
atacării returului. La primul antrenament al anului, condus de Nelu
Mitrică, nu va participa căpitanul Mario Babarți (foto, în albastru) care va
trece pe la stadion doar pentru a-și lua rămas bun de la colegi și
ai anunța pe oficialii clubului să nu se mai bazeze pe el în
retur.

Mijlocașul, care luna viitoare va împlini 32 de ani, va pleca la
finele acestei luni în Marea Britanie unde a prins un contract de
muncă. „Gata cu fotbalul. Acum pentru mine familia este
pe primul plan. Nu pot să-mi mai permit să bat pasul pe loc. Mi-am
luat deja biletele de avion, iar pe 29 ianuarie voi pleca în Anglia
să îmi rezolv actele de muncă”
, a spus Babarți.

„FC
Hunedoara va promova”

Mario Babarți crede că FC Hunedoara are forța să câștige
campionatul și să acceadă în Liga a III-a la finalul acestui
campionat și promite că, dacă i se va cere sprijinul, este dispus
să joace în meciul de baraj pentru promovare.

„Eu sper din toată inima ca FC Hunedoara să își
atingă obiectivul, să câștige barajul de promovare. Dacă va fi
nevoie de mine, dacă voi fi solicitat și sănătos, sunt dispus să
vin din Anglia și să joc în meciul de baraj. Hunedoara merită să
aibă o echipă în ligile divizionare. Tradiția fotablistică a
orașului obligă, suporterii merită”,
mai spune
Babarți.

„Am venit cu
sufletul la această echipă, să ajut fotbalul hunedorean să revină
acolo unde îi este locul, în eșaloanele superioare ale fotbalului
românesc”
(Mario Babarți, FC Hunedoara)

7
goluri a marcat Mario Babarți în cele 9 jocuri pe care le-a jucat
pentru FC Hunedoara în turul campionatului

Articol scris de Sami
Tamaș

foto: CRISTI VATAVU

11 Jan. 2010, 11:32 Ligi județene
Pe aceeași temă