CS Strehaia a preluat, la golaveraj, șefia Ligii a IV-a Mehedinți, după ce s-a impus cu 2-1 în deplasarea de la ACS Drobeta, prin golurile lui Mihai Șișu (29) și Costel Pontu (87), respectiv Gheorghe Pele (51). După acest succes, echipa antrenată de Mircea Danciu a egalat la puncte Viitorul Șimian, care a pierdut partida de la Orșova.
AS Dierna s-a impus cu 2-0, prin „dubla” lui Tiberiu Pătășanu, în minutele 38 și 49.
Etapa viitoare, Viitorul Șimian va primi vizita noului lider CS Strehaia, iar ACS Drobeta, echipă aflată la două puncte sub primele două clasate, se va deplasa la Orșova.
În play-out, Recolta Dănceu a rămas cu punctaj maxim, după ce s-a impus cu 5-3 la Corcova, și s-a distanțat la șase puncte de Viitorul Cujmir, care a pierdut partida, de pe propriul teren, cu Dunărea Pristol, scor 1-2.
În runda următoare, Viitorul Cujmir se va deplasa la Corcova, iar Dunărea Pristol va juca la Dănceu.
Play-off, rezultate etapa 3:
Dierna Orșova – Viitorul Șimian 2-0 (1-0)
ACS Drobeta – CS Strehaia 1-2 (0-1)
Clasament play-off:
1. Strehaia 3 2 0 1 5-4 19
2. Șimian 3 0 1 2 2-6 19
3. ACS Drobeta 3 1 1 1 4-4 17
4. Orșova 3 2 0 1 5-2 16
Play-out, rezultate etapa 3:
AS Corcova – Recolta Dănceu 3-5 (2-5)
Viitorul Cujmir – Dunărea Pristol 1-2 (1-0)
Clasament play-out:
1. Dănceu 3 3 0 0 11-3 18
2. Cujmir 3 1 0 2 6-8 12
3. Pristol 3 1 0 2 2-7 10
4. Corcova 3 1 0 2 9-10 5
Articol scris de Mircea OGLINDOIU