La 33 de ani, Cornel Frăsineanu se află în fața unei noi provocări, fotbalistul devenind din această iarnă anÂtrenor principal. Fost jucător la Craiova, DinaÂmo, Rapid, BursaÂspor, UTA, dar și la arÂgeșencele Dacia MioÂveni și Internațional Curtea de Argeș, FrăÂsineanu a fost numit antrenor principal la Atletic Bradu, după ce acum un an a fost secund la aceeași echipă. În paralel, olteaÂnul își va continua și cariera de fotbalist, conducerea clubului așteptând multe de la el atât ca antrenor, cât și ca fotbalist.
Frăsineanu a fost în returul campionatului trecut secundul lui Florin Pampea, însă, duÂpă retrogradare, a plecat de la echipă. În aÂceastă iarnă a revenit ca antrenor principal și jucător, obiectivul fiind clar: promovarea. De când i-a preluat pe alb-verzi, Frăsineanu a înÂreÂgistrat și două rezultate surprinzătoare în amicaluri, reușind să învingă cele două forÂmaÂții argeșene din Liga a II-a, FC Argeș cu 1-0 și CS Mioveni cu 4-0.
„Atmosfera este buÂnă la echipă, mai ales după victoriile cu FC Argeș și Mioveni, care sunt totuși echipe de Liga a II-a. Sunt mulțumit de lotul pe care îl am… Practic, sunt cam aceiași juÂcători ca acum un an, doar doi-trei sunt noi. Obiectivul este promovarea și nu e greu de reaÂlizat la echipa pe care o avem. Trebuie să ne claÂsăm pe primul loc în campionat și apoi să câștigăm barajul. În retur voi lucra cu Adi PoÂÂpescu secund. Voi intra și pe teren la meÂciuri… Nu știu dacă tot returul voi juca, dar la meciurile importante voi fi pe teren. Este priÂma oară când sunt antrenor principal, în rest mai fiind antrenor secund”, ne-a spus Cornel FrăÂsineanu.
Cine este Cornel Frăsineanu
# S-a născut pe 20 august 1976, la Caracal
# A debutat în Divizia A pe 20.05.1995, pentru Craiova, într-un meci Universitatea – Oțelul Galați 2-1
# A jucat pentru Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo, Bursaspor, UTA, Dacia Mioveni, Internațional Curtea de Argeș, Vișina Nouă, Atletic Bradu, Juventus București
# Are 211 meciuri în Divizia A și 14 goluri, 35 de meciuri în Divizia B și 12 goluri și 4 partide în Cupa UEFA și preliminariile Champions League.
Articol scris de Silviu Mihai