Fotbal și sânge

12 Apr. 2010, 13:36 Ligi județene

În etapa a XXII-a a ligii a IV-a Suceava s-a jucat fotbal
frumos, dar s-a vărsat și sânge. De departe, atenția a fost
captată, atât la început cât și la final, de meciul jucat de
liderul Foresta Mălini pe terenul de la Frasin.

A fost un meci frumos, jucat în spiritual fair-play, chiar dacă
au existat și două eliminări, ambele pentru cumul de cartonașe
galbene. Specatorii i-au încurajat pe cei din teren, și de o parte
și de cealaltă, scorul final 2-1 pentru Foresta nemulțumindu-I însă
pe câțiva huligani din Frasin.

După fluierul de final jucătorii Forestei Mălini au mers spre
tribune pentru a-i saluta pe cei circa 150 de spectatori prezenți
la stadion, mulți dintre ei veniți de la Mălini. Numai că, așa ziși
suporteri ai gazdelor, au ținut să le mulțumească cu sticle
jucătorilor oaspeți. La sfârșitul meciului suporterii echipei gazdă
au aruncat cu diferite obiecte contondente în teren printre ele
numărându-se pietre și chiar umbrele. Una dintre sticlele aruncate
din tribună l-a lovit pe Geo Stanca, cioburile rămase jos
arătându-le celor din jur cât de gravă a fost lovitura.

Fostul jucător al echipei FC Argeș, Stanca, a fost transportat
la spital, unde medicii au decis că nu e nevoie totuși de cusătură,
rana nefiind în profunzime.

În rest, în această etapă au fost rezultate oarecum scontate,
derby-ul suferinței fiind câștigat de Minerul Iacobeni pe terenul
celor din Mihoveni care se afundă și mai mult. La vârf se află doar
două echipe, Foresta Mălini și Cetatea II Arbore, despărțite de
șase puncte, dar liderul având un meci mai puțin disputat.

Rezultate:

Clasament:

Articol scris de Codrin
Anton

sportsuceava.ro

12 Apr. 2010, 13:36 Ligi județene
Pe aceeași temă