EXCLUSIV! ASU Politehnica, echipa fanilor, promovată la masa verde în liga a IV-a!

Marius ANGHEL 31 Jul. 2013, 14:13 Ligi județene
EXCLUSIV! ASU Politehnica, echipa fanilor,** promovată la masa verde în liga a IV-a!

ASU Politehnica Timișoara, echipa suporterilor de pe Bega, va juca din sezonul viitor în Liga a IV-a.

Decizia a fost luată în urmă cu doar câteva momente la AJF Timiș, acolo unde a avut loc o ședință în care s-a stabilit componența viitoare a seriei.

Concret, ASU Poli a terminat pe locul doi în seria a 3-a din liga a 5-a și ar fi trebuit să evolueze și în viitoarea stagiune în aceeași ligă, din fiecare serie promovând o singură echipă.

În această dimineață a avut loc o ședință pentru stabilirea celor 18 echipe care participă în liga a IV-a. Conform regulamentelor, dacă o echipă nu se mai înscrie în campionat, următoarea de sub linie care a retrogradat îi ia locul.

Doar că Bega Belins și Spartak Gottlob au refuzat să se înscrie, chiar dacă au terminat peste linie, iar dintre cele trei retrogradate, doar Real Dragșina a acceptat să ocupe un loc vacant. Astfel, ca ocupantă a locului secund cu cel mai bun punctaj, ASU Poli a fost promovată în liga superioară.

În ședința mai sus menționată s-a stabilit și calendarul ligii a IV-a. Astfel, conform țintarului,  echipa suporterilor va evolua în prima etapă în deplasare, sâmbătă – 10 august, ora 11, în compania lui Arsenal Făget.

Profit în Liga a V-a

ASU Politehnica a încheiat sezonul 2012-2013 cu un profit de peste 60.000 de lei, în condițiile în care printre cheltuieli au figurat prime, seturi de echipamente personalizate și petreceri cu jucătorii după meciurile din Județ.

Iubirea bănățenilor pentru echipă – aceștia au creat întotdeauna o atmosferă incendiară la partidele echipei favorite, chiar dacă au fost nevoiți să se deplaseze uneori în cătune uitate de lume – nu cunoaște limite, astfel că mulți dintre fani au cotizat câte 20 de lei în sezonul trecut.

În acest moment, echipa este condusă de Paul Codrea, care și în viitoarea stagiune va ocupa funcția de antrenor-jucător.

Articol scris de Radu FAUR

Marius ANGHEL 31 Jul. 2013, 14:13 Ligi județene
Pe aceeași temă