ASU Poli a trecut la pas de „bulgari”. Victoria a fost sărbătorită și de mireasa portarului Burtic și domnișoarele de onoare

Alb-violeții au mai depășit un adversar care le-a făcut zile fripte în trecut. ASU Poli va avea de acum amintiri plăcute și cu Pobeda Dudeștii Vechi dacă va câștiga campionatul. Elevii lui Paul Codrea au dominat și au învins cu 2-0 (1-0), dar au avut și ceva emoții până la desprinderea pe tabelă, „bulgarii” au rămas totuși bulgari și au fost arțăgoși până aproape de final.

Liderul a început practic meciul de la 1-0. În secunda 32 Vucea șuta de la marginea careului mingea centrată de Ghinescu și balonul deviat poposea în plasa lui Stoianov. Lucrurile nu au fost însă așa de ușoare în continuare. Deși au dominat, iar Iorgovan putea mări avantajul peste doar trei minute, ocaziile mari au venit pentru „Băieții în ghete” abia pe finalul reprizei. Taub a trimis cu capul după un corner respins neinspirat de portarul veteran, dar Roșu a scos de la limita liniei porții. Prima parte s-a încheiat cu o nouă oportunitate a lui Iorgovan. La reluare, tot el a avut o șansă singur cu portarul, dar a trimis pe lângă țintă. Ionaș l-a copiat peste un minut.

Pobeda s-a bazat pe defensivă, dar a început să atace mai mult în partea secundă. La una dintre puținele șanse ale elevilor lui Petre Mirciov, în minutul 58 același mijlocaș Roșu avea să trimită din careu un șut la care Rogojină, singurul portar valid al gazdelor, să fie simplu spectator, bara transversală a stat însă în calea egalării-surpriză. Imediat Vucea a trecut pe lângă 2-0 și nici Ghinescu nu a găsit poarta peste 12 minute. Totuși, mijlocașul de la Sânnicolau avea să se revanșeze în minutul 75. De această dată Răzvan Ghinescu a ales un șut pe jos după ce Iorgovan a fost blocat în primă instanță iar veteranul din poarta „bulgarilor” a trebuit să se recunoască din nou învins.

2-0 avea să fie și scorul final deși același Ghinescu, cât și rezerva Rus în minutul 90, au avut șansa a încă unui gol alb-violet, ultimul reluând mingea în bară cu capul din apropiere. Pe final, Dudeștii parcă nici n-a mai crezut în șansa sa după ce a prestat ca de obicei un joc destul de dur pe parcursul întâlnii, cu un alt arbitru câteva dintre gesturile oaspeților, loviri fără balon, îi puteau lăsa în inferioritate numerică.

ASU Poli rămâne lider autoritar în „D”, cu 28 de puncte din 30 posibile. La final, portarul titular de obicei, Paul Burtic, a putut reveni pe gazon să sărbătorească victoria coechipierilor săi în fața galeriei alături de mireasa sa și domnișoarele de onoare.

ASU Politehnica Timișoara: Rogojină – Feraru, Gălan, Gavriluță, Taub – Vucea, Naidin (cpt.), Filimon, Ghinescu – Ionaș, Iorgovan. Au mai intrat: Popoviciu, Făgețan, Rus și D. Codrea. Antrenor Paul Codrea)

Pobeda Dudeștii Vechi: Stoianov (cpt.) – Blaga, Piloiu, Fibișan, Bojan – Boboiciov, Roșu, Bagiu, Mirciov – Lungu, Kalapiș. Au mai intrat: Bartha, Micluț și Niță. Antrenor: Petre Mirciov.

VEZI pe Sport9.ro declarația lui Paul Codrea de la finalul meciului și ce l-a bucurat în afara victoriei cu Pobeda

Burtic, portarul lui ASU Poli, și-a adus mireasa la meci

Goalkeeper-ul Burtic a absentat din teren cu Pobeda Dudeștii Vechi pentru că a avut nunta ieri, dar asta nu înseamnă că nu a fost alături de colegi. El a venit la arena „Știința” alături de mireasa sa și la finalul partidei a mai avut o bucurie, a putut sărbători victoria lui ASU Poli cu „bulgarii”, scor 2-0.

Paul Burtic, alături de jumătatea sa, Simona, și un întreg alai, format și din frumoase domnișoare de onoare, au sosit încă de la pauză pe „Știința”. La intrarea pe arenă au avut ceva emoții, portarul – nu de fotbal, ci cel de la pază, a refuzat în primă instanță să le deschidă portița, probabil speriat de scrupulosul observator de joc. Dar a cedat până la urmă rapid. După felicitările primite de la galerie și fotografiile de rigoare, fericiții miri aveau să revină și la final pe teren. De această dată sărbătoarea a continuat alături de colegi, iar din tribună s-a alăturat și fostul echipier Alex Birău. Nașul lui Burtic a fost nimeni altul decât atacantul alb-violeților Flavius Tulcan, învoit la rândul său pentru nunta de sâmbătă.

Precedenta „Nuntă pe Știința”, a unui suporter de această dată, a purtat de asemenea noroc elevilor lui Codrea, ASU Poli se impunea atunci cu 6-2 în fața Dumbrăviței.

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Pe aceeași temă