„Aș vrea să mă las de fotbal, nu mai am încredere în mine”

11 Jul. 2011, 11:29 Ligi județene
„Aș vrea să mă las de fotbal,** nu mai am încredere în mine

Atacantul Gabriel Apetri are regrete în ceea ce privește cariera
sa de jucător. La 29 de ani fotbalistul spune că dacă era mai atent
cu viața sa sportivă ar fi ajuns ceva mai departe.

O vorbă din popor spune că „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în
oală”. Lucru valabil și în cazul jucătorului Gabriel Apetri, unul
dintre cei mai talentați jucători dați de Valea Jiului. Fotbalistul
care la finele anului se pregătește să schimbe prefixul a ratat
trei mari ocazii de a arăta ce știe. Oțelul Galați, Poli Timișoara
și Universitatea Craiova sunt echipele pe la care zecarul Jiului a
trecut fără însă să arate ceva din ceea ce l-a înzestrat
divinitatea. Reîntors mereu la echipa unde a bătut prima dată
mingea, Jiul Petroșani, Apetri are regrete.

„Dacă regret ceva, în cariera mea, regret că nu am fost
mai atent cu viața mea sportivă și că nu am fost un pic mai serios.
Dacă eram mai serios ajungeam mai departe de Liga I. Acum însă este
târziu pentru astfel de regrete, am ratat șanse cu care poate te
întâlnești o dată în viață”
, spune Apetri.

Aflat la final de contract cu Jiul, Apetri a evoluat în returul de
campionat pentru petroșeneni în Liga a IV-a. „Din vară
sunt din nou jucătorul lui Baia Mare. Aș rămâne la Jiul numai în
cazul în care vor juca în Liga a III-a”
, spune
jucătorul.

„Mă gândesc chiar să mă las de fotbal pentru că mi-am
pierdut încrederea în mine”
, a încheiat Apetri.

Apetri are la activ aproximativ 70 de jocuri în Liga I și
aproximativ 100 de meciuri în Liga a II-a. A jucat în sezonul
trecut un retur de campionat la liga a IV-a pentru Jiul, marcând
trei goluri. În total Apetri a marcat un număr de 50 de
goluri.

articol scris de Loredana
Juglea

11 Jul. 2011, 11:29 Ligi județene
Pe aceeași temă