Florin Apetri are planuri mari cu grupa 2000 de la Sporting

Mihai Andries 24 Dec. 2013, 14:30 Juniori
Florin Apetri are planuri mari** cu grupa 2000 de la Sporting

Copiii de la grupa 2000 de la Sporting Suceava au încheiat anul într-un cadru festiv, alături de colaboratori și părinți. Întrucât sunt mai mici ca vârstă decât adversarii lor din campionatul județean al juniorilor C, sezonul 2013-2014 este unul de tranziție pentru alb-verzi, obiectivul acestei echipe fiind acela de a ataca titlul județean în viitoarea ediție de campionat. Mai ales că și noul antrenor, Florin Apetri, care abia și-a agățat ghetele în cui, este un tânăr tehnician ambițios, care țintește să facă lucruri mărețe în această meserie.

„Am la dispoziție un grup de copii cu calități, care pot crește în valoare, beneficiind de sprijinul părinților și al patronului clubului, Dumitru Prichici. Sper să reușim rezultate notabile împreună și îi aștept să se întoarcă din vacanță cu o poftă de fotbal și mai mare”, a declarat antrenorul Florin Apetri.

Copiii de la grupa de 2000 de la Sporting n-au rămas insensibili la performanța obținută de colegii lor mai mici la Cupa Moș Crăciun, transmițându-le felicitări pentru câștigarea turneului.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Mihai Andries 24 Dec. 2013, 14:30 Juniori
Pe aceeași temă