AS SR Brașov a ajuns pe mâna unui american! „Scopul principal este să ducem echipa în eșaloanele superioare, dar nu oricum”. Ultimele noutăți: două transferuri din Liga 1

Marius ANGHEL 11 Jan. 2018, 13:26 Ligi județene

Peste doar câteva zile, AS SR Brașov va începe pregătirile pentru partea a doua a sezonului Ligii a 4-a Brașov. După cum se știe, în luna decembrie, echipa brașoveană a fost preluată de firma Maurer Imobiliare. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc ieri, la stadionul Tineretului, Bruce Snead, Chief Executive Officer (CEO) la Maurer Imobiliare, a prezentat planurile pe care le are cu AS SR Brașov.

Americanul spune că deciziile majore în activitatea clubului îi vor aparține și a precizat că Simon Maurer rămâne, în continuare, implicat în acest proiect fotbalistic. „Ca și CEO la Maurer Imobiliare voi lua deciziile finale la echipa de fotbal. Simon Maurer este implicat în acest proiect și el m-a delegat să conduc activitatea acestui club. Vasile Dochița va asigura conducerea executivă a clubului, iar prima decizie majoră pe care am luat-o a fost cea de aducere a lui Florin Stîngă ca antrenor. Am discutat și cu reprezentanții suporterilor, vom colabora cu ei și cu siguranță vor avea un rol în club. Scopul principal este să ducem echipa în eșaloanele superioare, dar nu oricum, ci totul pe o fundație sănătoasă, adică să facem lucrurile corect. Fotbalul are un rol important în strategia noastră, pentru că vrem să dăm ceva înapoi comunității. Primăria Brașov a fost de partea noastră în acest proiect și sunt convins că vom colabora fără probeme și în ceea ce privește brandul FC Brașov și infrastructura, pentru că sunt multe lucruri de rezolvat după intrarea în faliment a clubului brașovean”, a spus Bruce Snead, citat de Monitorul Expres.

Dochița: „Ne vom îndeplini obiectivele”

Președintele echipei, Vasile Dochița, spune că, prin preluarea clubului de către Maurer Imobiliare, AS SR Brașov va avea toate condițiile pentru promovare. „Bruce ne-a asigurat că vom avea toate condițiile pentru a obține promovarea. Sunt convins că împreună ne vom îndeplini obiectivele. Pe plan sportiv eu voi conduce acest club. Sperăm ca până la finalul lunii martie să obținem și CIS-ul (nr. – certificatul de identitate sportivă), a precizat Dochița.

Stîngă: „Avem cel mai valoros lot”

Prezent la conferința de presă, Florin Stîngă a spus că AS SR Brașov are în acest moment cel mai valoros lot, iar promovarea este obligatorie. „Cred cu tărie în acest proiect, îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să vină în număr și mai mare din retur alături de noi. Țin foarte mult la această relație cu fanii, ei sunt emblema unui club și de aceea m-am și întors la Brașov. Am mare încredere în jucători și sunt convins că la fiecare meci vor da totul pe teren. Avem cel mai valoros lot, dar asta nu înseamnă că suntem și promovați. Trebuie să rămânem modești și să muncim atât la antrenamente, cât și la jocuri, iar la final să ne bucurăm cu toții de promovare. Voi avea o colaborare foarte bună cu Petre Lucian și Andrei Șanta și sunt convins că voi avea ce învăța de la ei. Ne vom consulta și vom lua împreună cele mai bune decizii. Petre Lucian nu a putut fi prezent la această conferință de presă, pentru că este plecat în concediu în străinătate, dar de săptămâna viitoare va fi alături de echipă”, a spus Florin Stîngă.

Damian și Răduțoiu, prezentați oficial

La conferința de presă de ieri au fost prezentați oficial și cei doi fotbaliști brașoveni transferați de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Ciprian Răduțoiu și Răzvan Damian.

„Nu este un pas înapoi venirea mea la AS SR Brașov. Cred în acest proiect care mi s-a prezentat, important este să facem suporterii fericiți la finalul sezonului. Mulțumesc familiei AS SR Brașov că am fost primit în rândurile sale”, a spus Damian.

La rândul său, Ciprian Răduțoiu a precizat: „Este un sentiment plăcut și trebuie să recunosc că am avut ceva emoții la revenirea la Brașov. Mă bucur că oamenii de aici s-au gândit la mine și că fac parte din acest proiect”.

La finalul turului, AS SR Brașov este lider în Liga a 4-a Brașov, cu 39 de puncte acumulate în 15 etape, însă e la egalitate cu Precizia Săcele. Pe locul 3 se află Olimpic Zărnești, cu 37 de puncte. Doar prima clasată la finalul sezonului merge la barajul pentru promovarea în Liga 3.

Articol scris de Adi MARICA
Foto: Monitorul Expres

Marius ANGHEL 11 Jan. 2018, 13:26 Ligi județene
Pe aceeași temă