Unul dintre cele mai spectaculoase transferuri bifate de AS SR Brașov în această vară a fost, indiscutabil, cel al lui Vlad Boția.
Un jucător de creație, cu tehnică bună în regim de viteză, dar care este și un bun finalizator, Boția a fost extrem de activ în partida cu FC Pucioasa, iar golul marcat din centrarea lui Răduțoiu a încununat un meci aproape perfect. „Boția este un jucător de bază al echipei, care la meciul cu Pucioasa a confirmat așteptările. Este un băiat serios, care încă mai poate crește în joc, astfel că îi prevăd un viitor frumos în fotbal”, a spus managerul Paul Enache.
Cheamă fanii pe stadion la derbiul cu Craiova
Vlad Boția așteaptă ca fanii să umple Stadionul Tineretului la derby-ul seriei cu Craiova lui Mititelu. „A fost greu, ținând cont că a fost primul meci oficial. Sunt convins că dacă am fi marcat repede în prima repriză câștigam la pas. Noi ne-am făcut singuri viața grea, dar bine că am câștigat pentru că era foarte important să debutăm cu o victorie”, a spus Vlad Boția, citat de Monitorul Expres.
Referitor la meciul de sâmbătă cu U Craiova SA, Boția așteaptă ca suporterii să vină în număr mare la stadion. „Este un derby al seriei între două echipe care au ca obiectiv promovare. Cei de la Craiova au jucători cu experiență, sunt convins că va fi un meci dificil, dar noi trebuie să dăm totul pentru victorie. Îmi doresc să avem parte de un stadion plin, iar cu sprijinul fanilor putem câștiga”, declara Boția.
De vineri în cantonament
Pentru a pregăti cât mai bine meciul cu U Craiova, oficialii clubului brașovean au decis ca echipa să intre de vineri în cantonament, cel mai probabil la Tărlungeni. „Meciul cu Craiova este unul foarte important, astfel că trebuie să-l pregătim cu mare atenție. Echipa va intra de vineri în cantonament. Mititelu a investit masiv în echipă și anunțat un buget record de circa 800.000 de euro pentru promovare. Am încredere în echipă că putem câștiga și acest joc”, a spus Paul Enache.
Meciul AS SR Brașov – U Craiova SA, contând pentru etapa a 2-a din Seria a 3-a a Ligii 3, se va disputa sâmbătă, de la ora 17:00, pe stadionul Tineretului. Prețul unui bilet este de 10 lei.
Dumbravă, primul antrenament la Brașov
Altfel, fundașul brașovean Daniel Dumbravă s-a antrenat ieri cu echipa pregătită de Florin Stîngă și Andrei Șanta. Dumbravă a încheiat conturile cu gruparea de Liga a 2-a ACS Poli Tiumișoara, echipă cu care semnase în vară un contract pe doi ani, miercuri va fi declarat jucător liber de către FRF și va putea semna contractul cu echipa Brașovului.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)