Partidă încrâncenată și cu răsturnare de situație la Sânnicolau Mare, acolo unde liderul ASU Politehnica i-a întâlnit pe localnicii de la Unirea. După ce în jocul din sezonul trecut disputat pe stadionul „Gheorghe Biaș” alb-violeții au făcut o a doua repriză impresionantă, în care au marcat șase goluri, și sâmbătă mitanul secund a făcut diferența. Timișorenii, care au jucat din minutul 40 cu un om în plus pe teren, au revenit de la 0-2, astfel că și ieri pauza se pare că a fost un sfetnic bun pentru acești. 3-2 a fost scorul final, astfel că trupa de pe Bega păstrează avantajul de șase puncte față de Ripensia Timișoara.
„Prietenie, respect, loialitate, valori de 11 ani consolidate”, acesta a fost mesajul cu care galeria alb-violetă a întâmpinat startul partidei din orașul de pe Aranca, totul într-un spectacol de fumigene. După doar cinci minute de joc, Daniel Crișan a fost accidentat, astfel că în locul său a intrat Galea. Gazdele au fost mai incisive în startul partidei și au pus stăpânire pe joc. Primele emoții în tabăra oaspeților au venit în minutul 10, atunci când Gălan a părăsit gazonul în targă, după o ciocnire cu Michi. Minutul 23 a fost cel al deschiderii scorului. Telecican, între doi apărători adverși, a insistat asupra unei mingi ce aparent părea pierdută, a întors balonul către Cătălin Crișan, iar acesta a deschis scorul printr-un șut la colțul lung.
Doar două minute mai târziu, vârful Telecican a irosit o șansă imensă. Vasilcin, pe post de servant, l-a lansat excelent cu o pasă în adâncime lungă de peste 20 de metri, atacantul Sânnicolaului a scăpat singur cu Burtic, ușor lateral stânga, însă a șutat în portarul vizitatorilor. O nouă pasă în profunzime, de data aceasta către marcatorul primului gol, Cătăin Crișan, a stat la baza golului doi. După ce Taub a alergat să-l prindă, nereușind, l-a faultat în careu, iar centralul Mureșan a arătat punctul cu var. Căpitanul Sîrbu a executat la rădăcina bării. 2-0! Finalul primului mitan a fost unul aprins. Cărpinișan a văzut al doilea cartonaș galben, implicit pe cel roșu, și a fost trimis la cabine, Michi a părăsit terenul accidentat, înlocuit cu Novac, iar Sîrbu a petrecut 6-7 minute întins pe gazon, fiind nevoit ulterior să evolueze cu capul spart, bandajat.
Revenirea care a făcut ca liderul să bifeze 13 din 13
Repriza secundă a fost diametral opusă primei. Taub a redus din diferență în minutul 58, la capătul unei faze cursive în care mingea a ajuns cu noroc la el, fiind respinsă de Sitaru, care a fost faultat vizibil, însă centralul Mureșan a lăsat jocul să continue. Vasilcin a avut o oportunitate bună câteva minute mai târziu. Jucătorul adus de la rivala lui ASU Politehnica, Ripensia Timișoara, a prins cadrul porții după o lovitură liberă de la 20 de metri, dar Burtic a fost la post, respingând. Cu 15 minute înainte de finalul jocului, Drăghici a egalat situația pe tabelă. O centrare a lui Ghinescu, recentrată ulterior de Naidin, a ajuns în piciorul golgheterului oaspeților, iar acesta și-a făcut proprii fani să jubileze.
Doar cinci minute au mai trecut până ca liderul să se instaleze la timonă. Unirea Sânnicolau Mare a fost înfrântă chiar de jucătorul crescut de ei, Ghinescu, după ce mingea centrară de Feraru de pe partea dreaptă a ajuns cu noroc la el, șutul său violent aducând toate cele trei puncte în tabăra lui ASU Politehnica.
În ciuda celor șapte minute de prelungire, scorul a rămas 2-3, astfel că „Băieții în ghete” își păstrează avansul de șase puncte față de Ripensia Timișoara, bifând totodată cea de-a 13-a victorie consecutivă în retur.
Unirea Sânnicolau Mare: M. Sitaru – Clej, Oberșeterscu, Miron, Cărpinișan – Michi, Vasilcin – D. Crișan, Sîrbu, C. Crișan – Telecican. Au mai intrat: Galea, Novac, Stoianov, Galu. Antrenor: Nae Căprărescu.
ASU Politehnica Timișoara: P. Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub, Rebenciuc, Naidin, Vucea, Ilie, Ghinescu, Drăghici. Au mai intrat: Filimon, Feraru, Stancu, Budur. Antrenor: Sorin Brîndescu.
Sursa: Sport9