AJF Satu Mare pusă în încurcătură chiar de echipe. 12 cluburi s-au înscris în campionatul Ligii 4 și se va juca într-un ritm alert. Sistemul ales pentru desemnarea campioanei

Răzvan STÎNGĂ 13 Apr. 2021, 15:45 Liga 4
AJF Satu Mare pusă în încurcătură chiar de echipe. 12 cluburi s-au înscris în campionatul Ligii 4 și se va juca într-un ritm alert. Sistemul ales pentru desemnarea campioanei

Anunțul venit peste noapte de la Federația Română de Fotbal, cu privire la modul în care pot fi desemnate campioanele la Liga 4, nu au speriat cluburile din Satu Mare. S-au organizat rapid și s-au înscris în număr de 12 în campionatul care va debuta în câteva zile.

  • AICI pot fi citite deciziile luate de alte AJF-uri pentru acest sezon competițional, la Liga 4

Liga 4 Satu Mare pornește cu două serii și se termină cu play-off 

Asociația Județeană de Fotbal Satu Mare a hotărât astfel să le împartă în două serii a câteva șase echipe fiecare. Se va juca doar în sistem tur, câte cinci meciuri pentru fiecare echipă din serie, iar apoi se va trece la play-off (semifinală între primele două clasate din fiecare grupă și finală).

Revenind la prima fază, a distribuirii echipelor în două grupe, ele au fost împărțite astfel:

Seria A: Olimpia MCMXXI, Talna Oraşu Nou, Unirea Păuleşti, Recolta Dorolţ, Ştiinţa Beltiug și Energia Negreşti Oaş
Seria B: Recolta Sanislău, Unirea Tăşnad, Turul Micula, Crasna Moftinu Mic, Viitorul Vetiş și CSM Victoria Carei

Campionatul va începe pe 18 aprilie, iar ultima etapă a fazei grupelor va avea loc pe 1 mai. Se va juca într-un ritm alert, cu etape intermediare, din trei în trei zile.

Programul meciurilor din serii:

Etapa 1 – 18.04.2021:

Seria A: Olimpia MCMXXI – Energia Negreşti Oaş
Talna Oraşu Nou – Ştiinţa Beltiug
Unirea Păuleşti – Recolta Dorolţ

Seria B: Recolta Sanislău – CSM Victoria Carei
Unirea Tăşnad – Viitorul Vetiş
Turul Micula – Crasna Moftinu Mic

Etapa 2 – 21.04.2021:

Seria A: Energia Negreşti Oaş – Recolta Dorolţ
Ştiinţa Beltiug – Unirea Păuleşti
Olimpia MCMXXI – Talna Oraşu Nou

Seria B: CSM Victoria Carei – Crasna Moftinu Mic
Viitorul Vetiş – Turul Micula
Recolta Sanislău – Unirea Tăşnad

Etapa 3 – 25.04.2021:

Seria A: Talna Oraşu Nou – Energia Negreşti Oaş
Unirea Păuleşti – Olimpia MCMXXI
Recolta Dorolţ – Ştiinţa Beltiug

Seria B: Unirea Tăşnad – CSM Victoria Carei
Turul Micula – Recolta Sanislău
Crasna Moftinu Mic – Viitorul Vetiş

Etapa 4 – 28.04.2021:

Seria A: Energia Negreşti Oaş – Ştiinţa Beltiug
Olimpia MCMXXI – Recolta Dorolţ
Talna Oraşu Nou – Unirea Păuleşti

Seria B: CSM Victoria Carei – Viitorul Vetiş
Recolta Sanislău – Crasna Moftinu Mic
Unirea Tăşnad – Turul Micula

Etapa 5 – 01.05.2021, ora 12:00

Seria A: Unirea Păuleşti – Energia Negreşti Oaş
Recolta Dorolţ – Talna Oraşu Nou
Ştiinţa Beltiug – Olimpia MCMXXI

Seria B: Turul Micula – CSM Victoria Carei
Crasna Moftinu Mic – Unirea Tăşnad
Viitorul Vetiş – Recolta Sanislău

Campioana Ligii 4 Satu Mare va fi desemnată pe 7 mai 

La finalul celor cinci etape, se va trece la sistemul play-off, la care vor lua parte patru echipe, primele două din cele două serii. Astfel, locul 1 din Seria A va juca împotriva locului 2 din Seria B, iar locul 1 din Seria B va juca împotriva poziției a doua din Seria A.

Confruntările vor avea loc în sistem tur, pe terenul locurilor 1, pe 4 mai, la trei zile de la finalul etapelor din grupe. Învingătoarele din semifinale vor juca finala pe 7 mai, chiar cu o zi înainte de data limită la care AJF-urile trebuie să-și anunțe campioanele.

Foto: Energia Negrești Oaș

 

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 13 Apr. 2021, 15:45 Liga 4
Pe aceeași temă