Vasile Miriuță, debut cu înfrângere ca antrenor în Liga 3. Minaur Baia Mare a pierdut la CA Oradea după ce a primit un super-gol în prelungiri, de la un fost jucător din Liga 1 | VIDEO

Marius ANGHEL 16 Mar. 2021, 10:40 Liga 3

Vasile Miriuță a avut parte de un debut cu stângul pe banca tehnică a echipei de Liga 3 pe care a preluat-o în această iarnă. În primul joc oficial din 2021 al eșalonului terț, runda a 11-a, fostul antrenor al formațiilor CFR Cluj sau Dinamo a pierdut cu Minaur Baia Mare în deplasarea de la CA Oradea, în derby-ul dintre locurile 2, respectiv 3 al Seriei a 10-a.

CA Oradea s-a impus sâmbăta trecută, cu 2-1, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, printr-un super-gol marcat în prelungiri de Claudiu Codoban, fost jucător la Bistrița, FC Botoșani, FC Brașov și chiar Baia Mare.

Orădenii au reușit golul victoriei în prelungiri, cu un șut bombă al lui Codoban

Cu schimbări atât în stafful tehnic, cât și în lot, Minaur Baia Mare a început cu stângul noul an și a pierdut chiar pe terenul unei dintre contracandidatele la primele două locuri care duc la primul baraj pentru promovarea în Liga 2.

Echipa preluată de Vasile Miriuță a fost condusă la Oradea din minutul 38, atunci când Marius Hosu a marcat la singura ocazie cu adevărat periculoasă a gazdelor, după o minge trimisă peste apărare și șutată pe lângă Gudea.

În partea secundă, Minaur a reușit egalarea prin Mircea Donca, în minutul 66, cu un șut din 18 metri, după o fază pornită din dreapta și o pasă trimisă în centru.

Golul decisiv a picat într-un moment în care ambele echipe păreau împăcate cu ideea egalului. Claudiu Codoban a primit la minge la circa 25 de metri central, s-a întors și a șutat năpraznic direct în direct din stânga lui Gudea. S-a terminat 2-1 pentru orădeni, care au egalat la puncte Minaurul lui Miriuță.

CA ORADEA – MINAUR BAIA MARE  2-1

Marius Hosu 36′, Claudiu Codoban 90+2 / Mircea Donca 66′

CA Oradea: Cosmin Verdeș – Cristian Copil, Bogdan Mintaș, Daniel Stan (Victor Dobrescu 89′), Loren Ioviță – George Cherman (Alin Panti 87′), Raul Ardelean (Patrick Blăgea 77′) – Constantin Roșu, Claudiu Codoban (cpt.), Alexandru Lezeu – Marius Hoșu
Rezerve neutilizate: Vlad Ghețe, Radu Bob – Alexandru Popa, Tudor Cociș, Cristian Urbanowski, Cosmin Letan
Antrenor: Florin Farcaș

Minaur Baia Mare: Alexandru Gudea – Alexandru Core, Andrei Tînc (cpt.), Bogdan Matei (Răzvan Lupu 59′) – Adrian Popa, Mircea Donca, Adrian Zaluschi (Alexandru Hațiegan 59′), Andrei Ofrim (Denis Matei 86′) – Vasile Pop, Alexandru Pop (Krisztian Szekely 86′), Paul Nistor (Bogdan Minteuan 68′)
Rezerve neutilizate: Karoly Fila – Cristian Paul, Claudiu Vereș, Valer Giurgiu
Antrenor: Vasile Miriuță

Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor); Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba), Asistenți: Casian Băla (Arad) și Răzvan Nistoran (Reșița); Observatori: Ștefan Szilagyi (Satu Mare) și Leontin Moga (Zalău).

 

În urma remizei de la Oradea, CA a egalat Minaur la puncte după 11 etape, ambele având acum 20 de puncte acumulate.

Cum liderul seriei, SCM Zalău (24 de puncte), a pierdut cu 1-2 la Someșul Dej, distanța față de acesta a rămas de patru puncte.

În runda următoare, SCM Zalău joacă acasă cu Luceafărul Oradea, ultima clasată, Minaur Baia Mare o întâlnește pe teren propriu pe Someșul Dej (locul 4), în timp ce CA Oradea se deplasează la Unu Fotbal Club Gloria (locul 5).

REZULTATELE ETAPEI a 11-a a LIGII 3 și CLASAMENTUL SERIEI 10

Video: CA Oradea
Foto: Crișana și CA Oradea

https://liga2.prosport.ro/liga-3/restart-in-campionatul-liga-3-cu-toate-echipele-in-viata-etapa-a-11-a-debuteaza-astazi-cu-16-jocuri-dar-si-cu-o-partida-amanata-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-19174057

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fostul-stelist-robert-elek-debut-spectaculos-la-sr-brasov-a-marcat-doua-goluri-si-a-evitat-infrangerea-pentru-sr-brasov-la-odorheiu-secuiesc-suporterii-stegarilor-se-mobilizeaza-p-19174767

https://liga2.prosport.ro/liga-3/nepotul-lui-ilie-balaci-atanas-trica-debut-excelent-pentru-satelitul-universitatii-craiova-atacantul-de-16-ani-a-marcat-un-gol-si-a-obinut-un-penalty-insa-echipa-s-a-tot-n-a-castigat-cu-petrolul-p-19174742

https://liga2.prosport.ro/liga-3/a-scapat-de-desfiintarea-si-si-a-spulberat-adversara-la-promovare-corona-brasov-isi-continua-activitatea-dupa-ce-consiliul-local-a-votat-impotriva-propunerii-primarului-si-a-castigat-la-scor-meciul-19174638

Marius ANGHEL 16 Mar. 2021, 10:40 Liga 3
Pe aceeași temă