”U” Cluj nu va mai fi singura echipă care va juca pe Cluj Arena. Cu cine vor împărți ”studenții” stadionul

Răzvan STÎNGĂ 04 Feb. 2022, 18:58 Liga 3
”U” Cluj nu va mai fi singura echipă care va juca pe Cluj Arena. Cu cine vor împărți ”studenții” stadionul

Universitatea Cluj nu va mai fi singura echipă care își va disputa meciurile de acasă pe Cluj Arena. Mai nou, după reluarea campionatului Ligii 3, ”studenții” vor împărți stadionul cu Someșul Dej (locul 3 în Seria 10 a Ligii a 3-a). Formația din Dej a confirmat informația printr-un comunicat pe pagina de Facebook.

Someșul Dej se mută pe Cluj Arena 

Someșul Dej se va bate la promovare în acest sezon, astfel că și-a explicat decizia, de a juca pe Cluj Arena, din necesitatea unor condiții mai bune. A fost semnat, joi, 4 februarie, și un contract în acest sens, astfel că toate lucrurile sunt puse la punct.

Prima partidă pe care o va juca Someșul Dej pe Cluj Arena va fi cea din etapa a 16-a a Ligii 3, prima rundă din 2022, cu Progresul Şomcuta Mare, de la jumătatea lunii martie.

Dragi prieteni,

Suntem în măsură să vă dăm o veste bună. Pentru că performanța presupune condiții bune și eforturi susținute, am semnat azi contractul de închiriere pentru Stadionul Cluj Arena.

Toate meciurile echipei noastre se vor juca pe frumosul stadion, începând cu primul meci de campionat din data de 12 martie cu Progresul Șomcuta Mare.

Echipa FC SOMEȘUL DEJ”, a precizat Someșul Dej.

Someșul Dej, cinci veniri în actuala perioadă de transferuri 

Reunită la 24 ianuarie, Someșul Dej a reușit să facă și câteva transferuri până acum, în speranța că va devansa echipele din Seria 10 a Ligii a 3-a, va juca barajul de promovare în Liga 2 și îl va și câștiga.

Potrivit informațiilor oferite de clubul din Dej, au venit Gabby Batchabi (atacant camerunez, 27 de ani, ex Minaur Baia Mare), Raul Vitan (mijlocaș, 24 de ani, ex Arieșul Turda), Alexandru Papp (mijlocaș, 23 de ani, ex Unirea Dej), Radu Pocol (mijlocaș, 19 ani, ex Farul) și Paul Chiș (fundaș, 26 de ani, ex Sticla Arieșul Turda).

Până acum, Someșul Dej a disputat și două meciuri amicale, cu Progresul Șomcuta Mare (scor 2-3) și CFR Cluj 2 (scor 1-1).

Someșul Dej luptă pentru promovarea în Liga 2 

Someșul Dej este pe locul 3 în Seria 10 a Ligii a 3-a, cu 29 de puncte după 15 meciuri, la șase puncte de liderul CA Oradea și la patru de locul secund, Minaur Baia Mare. Pe 4 se clasează Lotus Băile Felix, cu 27 de puncte, iar pe 5 SCM Zalău, cu 22 de puncte.

La reluarea Ligii a 3-a, în martie, Someșul Dej debutează cu un meci contra echipei Progresul Şomcuta Mare, locul 8. Duelul va avea loc, cum spuneam, pe Cluj Arena. Apoi, până la finalul sezonului regular, dejenii le vor mai întâlni pe SCM Zalău (deplasare) și Sportul Şimleu Silvaniei (acasă).

 

https://liga2.prosport.ro/liga-3/bogdan-sandru-si-a-gasit-echipa-la-cinci-luni-dupa-despartirea-de-dunarea-calarasi-fundasul-central-a-semnat-cu-un-club-din-liga-3-19218561

https://liga2.prosport.ro/liga-3/primele-achizitii-la-viitorul-simian-nou-promovata-din-mehedinti-adus-doi-jucatori-din-liga-2-si-un-fundas-de-la-liderul-csm-resita-a-trimis-in-schimb-un-mijlocas-la-zimbru-chisinau-19218548

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-acord-pentru-imprumuturile-lui-calin-toma-si-sebastian-ghinga-ii-cedeaza-la-pachet-sa-se-lupte-la-promovare-in-liga-3-19218521

https://liga2.prosport.ro/liga-3/florin-spinu-a-parasit-filiasiul-pentru-o-rivala-din-serie-vrem-sa-facem-o-echipa-care-sa-atace-promovarea-performera-actualei-editii-a-cupei-romaniei-a-ramas-si-fara-presedinte-19218463

Răzvan STÎNGĂ 04 Feb. 2022, 18:58 Liga 3
Pe aceeași temă