Fără doar și poate, Codruț Gheorghe Bulz este marele câștig a lui FC Zalău. Adus cu câteva zile înaintea startului, fundașul central a semnat cu gruparea de sub Meseș și s-a integrat rapid în noua echipă, în care a evoluat chiar încă din primele meciuri. Sigur, apărarea Zalăului nu arată bine, ca număr de goluri primite, însă Codruț Bulz știe care este problema. „Stăm destul de prost în apărare, dar linia defensivă nu constă doar în cei doi fundași centrali. Mai sunt și fundașii laterali și portarul, care trebuie să ne ajute. Însă vom rezolva toate probleme cât mai repede, astfel încât apărarea să fie tot atât de bună, ca și atacul”, ne-a declarat Codruț Bulz. Chiar dacă ultima dată a jucat în Liga a IV-a la CS Oșorhei (Tricolorul Alparea), jucătorul originar din județul Bihor a „bifat” prezențe și în Liga a II-a cu FC Bihor Oradea. „În ultimii 5 ani, am fost și la FC Bihor, la care am numărat șapte prezențe în Liga a II-a, însă contractul s-a terminat și am plecat la Luceafărul Oradea. Am jucat și în liga secundă din Ungaria, la Mezokovesd, dar și la o echipă de Liga a IV-a din Spania, pentru scurt timp, pe timpul unei burse de studii de la școală”, ne-a mărturisit fundașul central.
Trei promovări la activ, două dintre ele pe Stadionul Municipal din Zalău!
După despărțirea de FC Bihor, Codruț Bulz a ajuns în curtea rivalei Luceafărul, când, gruparea condusă de sălăjeanul Gavrilă Ghilea, evolua în Liga a IV-a. A urmat meciul de promovare cu Arieșul II Turda, disputat în urmă cu patru ani, chiar pe Stadionul „Municipal”, din Zalău! În lotul bihorenilor s-a aflat și actualul jucător a lui FC Zalău, care a evoluat și în Liga a III-a unde a fost și „căpitan”. Cu toate că Luceafărul a promovat rapid în Liga a II-a, fundașul nu a apucat să joace în eșalonul secund, plecând în Spania. Revenit în țară, Bulz a ajuns la Tricolorul Alparea – actuala CS Oșorhei, cu care a promovat în Liga a III-a, după un sezon excelent. Meciul de baraj s-a jucat tot la Zalău, astfel că Bulz și-a trecut a doua promovare la poalele Meseșului! „La Zalău am cunoscut multe satisfacții. Am promovat de două ori în Liga a III-a și sper să mai am satisfacții aici, cu   FC Zalău, adică o promovare, într-un timp cât mai scurt”, își dorește bihoreanul.
Propus la FC Zalău, de Sorin Cigan
Deși a promovat în Liga a III-a cu CS Oșorhei, Bulz a ajuns în eșalonul al treilea, dar cu FC Zalău. Prezent la amicalul dintre cele două formații, Bulz a fost propus la FC Zalău chiar de către fostul internațional Sorin Cigan. „În vară, am fost și la o echipă din Arad, dar nu am rămas acolo, iar pe ultima sută de metri m-am înțeles cu Zalăul. Sorin Cigan ne-a propus, pe mine și pe Marius Dumiter, la președintele Ioan Moraru”, a adăugat noul fundaș al Zalăului.
„Nu mă așteptam să fiu primit așa bine la FC Zalău”
Chiar dacă a venit la Zalău de mai puțin de două luni de zile, Bulz cunoaște foarte bine echipa și spune că s-a acomodat foarte rapid. „Cunosc echipa de foarte mult timp și știu că aici au evoluat jucători din Liga I. Tot timpul, Zalăul a fost o rampă de lansare, mai ales pentru fotbaliștii din Sălaj. Băieții sunt foarte de treabă, mă înțeleg foarte bine cu toată lumea. Nu mă așteptam să fiu primit așa bine, pentru că știu cum e să pleci în alt oraș să joci. Dar, probabil, am știut și eu să mă fac plăcut”, mai spune fotbalistul. Oficialii „alb-albaștrilor” s-au arătat extrem de încântați de jocul prestat de jucător, care a luat locul în linia defensivă a lui Vasile Jula, având în vedere că „Lică” a suferit o accidentare, care îl ține departe de gazon. „Dacă nu era acea accidentare, Jula era pe teren, în locul meu.
AFLĂ‚ MAI MULTE DESPRE COLABORAREA LUI BULZ CU CĂ‚TĂ‚LIN BOTEZATU