:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F05%2Fjuan-bauza-fc-u-craiova-21-1024x809.jpg)
FC Zalău a decis să se lupte pentru promovarea în Liga 2 încă din acest sezon. Formația din județul Sălaj a avut o primă parte a campionatului bună în Liga 3, a terminat turul pe locul 3 în Seria 5, la cinci puncte în spatele liderului AFC Hermannstadt, astfel că autoritățile locale s-au decis să susțină mai puternic gruparea condusă de Ioan Morar.
În aceste condiții, „alb-albaștrii” au de gând să aibă o campanie de achiziții importante în această iarnă, iar prima mutare a fost realizată săptămâna trecută. Potrivit site-ului local Sportul sălăjean, FC Zalău a semnat cu fundașul Salif Nogo (31 ani), un jucător în al cărui CV sunt trecute echipe importante.
Liber de contract după ce Luceafărul Oradea a renunțat în această iarnă la serviciile sale, Nogo a evoluat în cariera sa în tricoul naționalei din Burkina Faso, a jucat în Franța la Troyes, dar și în Liga 1, la Astra Giurgiu, Oțelul Galați și Politehnica Iași! În România a mai evoluat pentru Metalul Reșița sau CSM Sighetu Marmației.
Cu gruparea din județul Bihor, Luceafărul Oradea, africanul a și promovat anul trecut în Liga 2, la finalul unui campionat în care el a înscris și în poarta celor de la FC Zalău.