Târgoviște e lider în C4!

23 Nov. 2009, 14:39 Stiri
Târgoviște e lider în C4!

Târgoviștea s-a instalat în fruntea seriei vineri după-amiază,
după succesul cu FC Caracal (2-0), coroborat cu înfrângerea
Slatinei la Vișina Nouă. Municipal a punctat prin Petculescu (4) și
Beniamin Popescu (52), ambele reușite fiind aplaudate la scenă
deschisă de cei 400 de spectatori prezenți în tribună.

Replica oaspeților nu a fost una consistentă, însă la fel de
adevărat este că FC Caracal a avut și două penalty-uri neacordate
la Târgoviște, amănunt certificat de reluările tv: unul la 1-0
pentru gazde, în minutul 36, iar celălalt la jumătatea reprizei
secunde, în plină dominare a oltenilor.

„Nu comentez arbitrajul. Am primit goluri prea ușor,
iar asta ne-a costat”
, s-a exprimat antrenorul de la
Caracal, Daniel Mogoșanu, la finalul jocului de pe Eugen
Popescu.

Ca de obicei, oficialii lui FC Municipal le-au interzis
fotbaliștilor dialogul cu presa. „Nu vă supărați pe
noi, dar nu avem ce să facem. Astea sunt poruncile, trebuie să ne
supunem”,
regretă și jucătorii care au tras tare un
tur întreg pentru a ajunge pe primul loc.

Galerie după șase
ani !

Pentru prima dată în mandatul actualei conduceri, echipa a
beneficiat de suportul unei mini-galerii la un joc disputat pe
teren propriu. 15-20 de puști s-au strâns în sectorul rezervat de
obicei oaspeților, încurajând echipa pe toată durata partidei.

Mai mult, pe garduri a fost arborat din nou banner-ul Comando
Dracula, titulatura galeriei târgoviștene din vremea micului Ajax.
Pentru a ierna pe primul loc, FCM-ul are nevoie de un rezultat
pozitiv vineri, în jocul cu ALRO Slatina din deplasare.

CSM s-a făcut de
râs !

Dacă FC Municipal s-a impus până la urmă fără emoții în derby-ul
seriei, cealaltă reprezentantă a orașului în fotbalul național,
CSM, s-a umplut de penibil în jocul de la Comprest, pierdut 1-8.
Fără salarii, cu lotul împuținat în fiecare săptămână și în
condiții de pregătire improprii (nici măcar o masă pe zi),
nou-promovata are șanse extrem de reduse de a supraviețui în
eșalonul trei. „Cu actualul lot și în situația de față, nu avem cum
să rămânem în Divizia C”, se plânge antrenorul Marius Vișan.

31
de puncte a strâns FCM Târgoviște în 16 etape din C4
16
puncte a acumulat CSM Târgoviște în C3

Articol scris de: Ionuț MARIN – Târgoviște

23 Nov. 2009, 14:39 Stiri
Pe aceeași temă