După ce a reușit promovarea în liga a III-a, Nelu Ceaușu privește cu încredere parcursul echipei în noul sezon. Tehnicianul grupării alb-violete afirmă că jucătorii nu vor fi dați afară așa cum s-a făcut la alte echipe care au reușit promovarea din liga județeană.
„Noi suntem suporteri ai fotbalului piteștean și ne dorim ca fotbalul argeșean să ajungă acolo unde îi este locul. Știm că liga a III-a nu se compară cu liga județeană și știm că fiecare meci va fi un derby pentru noi. Vreau să asigur că jucătorii care au obținut promovarea vor face parte și din lotul viitorului sezon. Nu este normal ca acum să îi dăm afară și să aducem fotbaliști cu ‘nume’ pentru că am mai avut astfel de experiențe în trecut. Deja știm ce valoare au acești jucători, cu ei ‘am săpat’ în fiecare etapă și ar fi păcat să pierdem acest grup. Știm unde s-a greșit, era normal să nu câștigăm toate partidele, acum vom întâlni echipe de tradiție în liga a III-a dar cred că va fi puțin mai ușor deoarece nu se va disputa un meci de baraj. Dacă ne vom organiza bine cred că vom putea obține promovarea”, a declarat Nelu Ceaușu, antrenorul SCM Pitești.
Chiar dacă echipa este susținută de Primăria Pitești, SCM nu va juca pe stadionul Nicolae Dobrin. Formația pregătită de Nelu Ceaușu va juca meciurile din liga a III-a tot pe terenul II al bazei sportive din Trivale.
Articol de Andrei ZEVEDEI (SportArgeș.ro)