Reconstrucție totală la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe pentru noul sezon al Ligii 1. Cu un nou antrenor, Laszlo Csaba, dar și cu un lot remaniat masiv, Sepsi va încerca și sezonul viitor să repete performanța din sezonul recent încheiat, în care echipa a prins play-off-ul.
Noul director general al clubului, Attila Hadnagy, l-a convins pe fostul său coechipier de la FC Brașov, Robert Ilyeș, să se alăture sttaffului tehnic al echipei din Sfântu Gheorghe. „Gata, nu-i mai spun Atti, ci domn’ președinte!”, a spus Ilyeș, care se desparte, astfel, de AFK Csikszereda, echipă de unde s-a retras ca jucător, căreia i-a fost jucător-antrenor și unde acum pregătea grupa U19. Formația din Miercurea Ciuc tocmai a promovat în Liga 2.
Robert Ilyeș va fi antrenor secund în stafful condus de Laszlo Csaba.
Hadnagy, șeful lui Ilyeș
Prima mutare a lui Attila Hadnagy, după ce patronul Dioszegi Laszlo l-a numit pe Laszlo Csaba în funcția de antrenor, a fost cooptarea lui Robert Ilyeș în stafful echipei. O mutare inspirată, pentru că Ilyeș cunoaște foarte bine fotbalul românesc. După mai multe discuții, fostul jucător al Rapidului sau FC Brașov a acceptat oferta de a veni la Sepsi, astfel că, marți, și-a depus demisia din funcția de antrenor al echipei U19 de la AFK Miercurea Ciuc.
„Este un pas înainte de care aveam nevoie în cariera mea. Îl voi ajuta pe Laszlo Csaba, un antrenor care a obținut Licența PRO în Germania și care are o vastă experiență internațională”, a spus Ilyeș pentru Monitorul Expres.
Attla Hadnagy și Robert Ilyeș au fost colegi ani buni la FC Brașov. În aceea perioadă, Ilyeș era căpitanul stegarilor, iar acum lucrurile se vor schimba radical, pentru că Hadnagy, în calitate de director general la Sepsi, va fi șeful. „Gata, nu-i mai spun Atti, ci domn președinte!”, a spus Ilyeș.
„Ilyés Róbert, noul antrenor secund al Sepsi OSK
Pe această cale dorim să vă informăm că Sepsi OSK are un nou antrenor secund în persoana lui Ilyés Róbert, care ultima oară a antrenat echipa de juniori U19 a clubului FK CsÃkszereda. El a mai fost antrenor secund la FC Brașov și antrenor – jucător la FK CsÃkszereda.
Ca fotbalist, Ilyés Róbert a debutat în prima ligă în sezonul 1997-1998. De-a lungul carierei el a evoluat la Foresta Suceava, Astra Ploiești, Rapid București, FK Khazar Lankaran (Azerbaidjan), FC Brașov, FCM Târgu Mureș și FK CsÃkszereda.
Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!”, a sunat comunicatul de instalare în funcție a lui Ilyeș.
La FC Brașov a fost secundul lui Țicleanu și Pelici
Pentru Ilyeș nu este prima experiență ca antrenor secund în Liga 1. În urmă cu cinci ani, Ilyeș a fost secundul lui Aurel Țicleanu și apoi al lui Alexandru Pelici la FC Brașov. „Am lucrat cu Țicleanu și Pelici la FC Brașov, doi oameni deosebiți de la care am avut multe de învățat”, a spus fostul căpitan al stegarilor.
Cine este Laszlo Csaba
Începând de săptămâna trecută, noul antrenor al echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este Laszlo Csaba.
Antrenorul în vârstă de 55 ani, s-a născut la Odorheiu Secuiesc, în județul Harghita și a coordonat, ca antrenor principal, echipe din Scoția (Dundee United, Heart of Midlothian), Ungaria (Ferencvaros, MTK Budapesta), Belgia (Charleroi) și Slovacia (Dunajska Streda). De asemenea, Csaba a fost selecționer al naționalelor Ugandei și Lituaniei și secundul lui Lothar Matthaeus la naționala Ungariei.
Laszlo Csaba a semnat un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă unul. „Am plecat din țară în 1985, dar nu am uitat să vorbesc românește. Sunt foarte fericit să fiu aici. Ultima dată am antrenat în Scoția, dar am muncit în Europa la foarte multe cluburi, la Charleroi, la Ferencvaros, la echipa națională a Ungariei, în Uganda și în Lituania (…), dar știu care e situația fotbalului românesc și știu care este situația și la Sfântu Gheorghe”, declara Laszlo Csaba la prezentarea oficială.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)