Rapid a bifat prima mutare a iernii. Un nume important din fotbalul românesc se alătură proiectului. Anunțul giuleștenilor

Marius ANGHEL 16 Dec. 2018, 15:18 Stiri
Rapid a bifat prima mutare a iernii.** Un nume important din fotbalul românesc se alătură proiectului. Anunțul giuleștenilor

Rapid a anunțat, astăzi, cooptarea unui nou membru în stafful tehnic condus de Daniel Pancu. Ionuț Mazilu (36 de ani) se va ocupa de centrele de copii și juniori ale giuleștenilor, din poziția de antrenor.

„Ionuț Mazilu se întoarce în locul unde a cunoscut consacrarea, el fiind jucător al Rapidului în perioada 2006-2008. Începând de la anul va face parte din echipa de antrenori care se ocupă de formarea jucătorilor.

Vorbim de un om cu un caracter deosebit și de un fost jucător care cunoaște foarte bine spiritul Rapidului! Bine ai revenit Ionuț! Îți dorim să ai cât mai multe realizări”, anunță site-ul oficial al Rapidului.

Mazilu a evoluat pentru Rapid în perioada 2006-2008, reușind 18 goluri în 34 de partide. De-a lungul carierei, fostul atacant a mai trecut pe la Sportul Studențesc (club la care s-a format), Dnipro Dnipropetrovsk și Arsenal Kyiv.

Mazilu a cucerit două trofee, Supercupa României (2008) și Cupa României (2007), ambele cu Rapid. La nivel individual a câștigat un titlu de golgheter al Ligii 1 (2005-2006) cu 22 de goluri, când evolua la Sportul Studențesc.

Rapid a încheiat prima parte a sezonului Ligii 3 pe primul loc în Seria a 2-a, cu 38 de puncte acumulate în 12 meciuri. Pe podium se află Unirea Slobozia și CS Afuamți, principalele contracandidate la promovare, cu 34, respectiv 32 de puncte.

Marius ANGHEL 16 Dec. 2018, 15:18 Stiri
Pe aceeași temă