Etapa de vineri a eșalonului trei
din seria a II-a programează și derby-ul județului Buzău care va
aduce față în față pe CSM Rm. Sărat și Partizanul Merei.
Partida, una a orgoliilor, este
așteptată cu mare interes, având în vedere că ambele echipe se află
în subsolul clasamentului și vor încerca să obțină un rezultat
pozitiv. Dacă râmnicenii sunt condamnați să câștige, în schimb
oaspeții s-ar mulțumi și cu un punct, după cum spunea antrenorul
Laurențiu Manole.
Gazdele, cu un lot mai bun, vin
după o remiză albă obținută la Buftea și pornesc favorite în acest
duel, tehnicianul Dan Paveliuc aratându-se destul de optimist în
ceea ce privește obținerea unei victorii care ar însemna o gură de
oxigen în lupta pentru supraviețuire.
Partida CSM Rm. Sărat – Partizanul
Merei se va disputa începând cu ora 15.00, iar brigade de arbitrii
este alcătuită din Viorel Căunei (Plopeni) la centru, Valentin
Mihalache (Târgoviște) și Mihai Dobre (Târgoviște) la cele două
linii.
„Ne așteaptă un meci
foarte greu deoarece oaspeții aflați și ei într-o situație delicată
vin să recupereze din punctele pierdute etapa trecuta pe teren
propriu. Eu și băieții suntem, însă, încrezători și sper ca la
finalul partidei să ne trecem în cont toate cele trei puncte, atât
de necesare pentru a mai păstra șanse. Mizez și pe faptul că vor
veni mai mulți spectatori, având în vedere că este primul meci
acasă din acest retur și ne vor încuraja fiindcă avem nevoie de
sprijinul lor”, a declarat antrenorul CSM Rm. Sărat,
Dan Paveliuc.
„Nu este o partidă
capitală pentru noi fiindcă jucăm în deplasare și avem 12 puncte.
Presiunea este mai mare la CSM Rm. Sărat care, dacă nu câștigă
mâine tot ce și-a propus se duce pe apa sâmbetei. Păcat că într-un
astfel de meci decisiv ne întâlnim două echipe din județ. Probabil
că va fi un joc al orgoliilor și mi-aș dori să iasă un meci
spectaculos în care să predomine fair-playul, iar cel mai bun să
câștige. Câ timp avem șanse, ne vom bate pentru ele. Nu trebuie să
renunțăm la luptă și cred că putem realiza
obiectivul”, a afirmat și antrenorul Partizanului
Merei, Laurențiu Manole.
Articol scris de Adi
SOARE