Gruparea prahoveană de Liga a III-a, Fortuna Poiana Câmpina, „a intrat în vacanță”, ieri, odată cu o ședință de analiză făcută după parcursul din prima parte a campionatului. Unul în care rezultatele au fost „sub așteptări”, dar în care important este că se păstrează șanse pentru a se realiza obiectivul propus – promovarea, deși, este clar, nu va fi deloc ușor.
Primele măsuri luate au fost la nivelul lotului de jucători, unde s-a decis renunțarea la serviciile câtorva fotbaliști, dintre cei care nu au convins în tur.
Pe „lista” celor care își vor căuta alte echipe în această iarnă se află cei doi juniori împrumutați de la „Academia Gheorghe Hagi” – Tcaciuc și Păiuș, care, oricum, au avut prezențe „discrete” și sporadice la prima echipă.
Săptămâna și ședința
După prima evaluare a lotului, va urma… a doua, săptămâna viitoare, în care se va discuta, din nou, pe marginea efectivului de jucători, dar și pe cea a staff-ului tehnic, ținând cont că antrenorul Florin Stăncioiu are contract cu clubul finanțat de Radu Călin doar până la 15 decembrie. „
Vom continua discuțiile pe marginea a ceea ce s-a întâmplat în tur și vom decide care dintre jucători vor mai părăsi echipa” – anunță președintele Virgil Munteanu.
Articol scris de Marian DIMA