După negocieri și consultări derulate în weekendul trecut, Suporter Club Oțelul Galați a confirmat în această dimineață două mutări de mare importanță în organigrama clubului.
Legendarul căpitan al echipei din anii ”90, Valentin Ștefan, a fost convins să-și sacrifice traiul fericit pe care îl avea în Cipru pentru a se implica direct în readucerea clubului de suflet la cel mai înalt nivel, din postura de director general al SC Oțelul.
Totodată, Valentin Ștefan a decis să facă din nou echipă cu Stelian Bordieanu, ca în vremurile când erau fotbaliști în tricoul roșu-alb-albastru. Astfel, Bordieanu revine la Oțelul ca antrenor principal, postură din care în urmă cu două sezoane reușea promovarea în Liga 3.
O contribuție importantă la această mutare importantă au avut reprezentanții Primăriei, care i-au promis lui Vali Ștefan sprijinul necesar pentru promovarea în Liga 2 în sezonul următor, aspect subliniat și într-un comunicat al SC Oțelul.
„Clubul nostru anunță că Valentin Ștefan, marea legendă a Oțelului, va ocupa din acest sezon funcția de manager general al SC Oțelul Galați. Comunitatea oțelară se identifică cu orașul Galați, aspect confirmat de implicarea și suportul autorităților locale, autorități care construiesc normalitatea în orașul nostru.
De asemenea, un alt fost mare jucător, Stelian Bordieanu va reveni pe banca tehnică a echipei, din postura de antrenor principal. Staff-ul tehnic al acestuia va fi alcătuit din Tudorel Pelin (antrenor secund), Iulian Olteanu (antrenor cu portarii) și Alexandru Ciobanu (preparator fizic)”, se spune în comunicat.
„Valentin Ștefan mi-a mărturisit ca are o viață frumoasă în Cipru și că numai Oțelul ar putea să îi producă schimbarea. Are forța si carisma celui mai mare oțelar, iubește clubul, este pasionat de suporteri. Mult succes, Vali!
Stelică nu are nevoie de prezentare, el este unul dintre noi, se face dreptate, acum este momentul să gândim meci cu meci și să construim promovarea, să consolidăm numele nostru și faima Galațiului”, a comentat numirile celor doi la Oțelul Cornel Romeo Moisescu, președintele clubului gălățean.
Vom reveni cu amănunte.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚