Mutare de antrenori la Jiul

06 Sep. 2011, 09:32 Stiri
Mutare de antrenori** la Jiul

Jiului Petroșani este prima echipă din eșalonul trei care recurge la schimbarea antrenorului. După a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu, mai marii „alb-negrilor” au decis mutarea antrenorului Daniel Huza la echipa secundă și înlocuirea sa cu Marin Tudorache, tehnician care a condus Jiul și la ultima prezență în Liga I.

Minerii au suferit, la finalul săptămânii, a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu și au rămas cu un singur punct din trei etape. Bilanțul era în totală contradicție cu planurile de promovare anunțate la startul campionatului, așa că oficialii Jiului au acționat rapid, pentru a remedia situația. Ca la orice echipă din fotbalul românesc, prima victimă a fost antrenorul.

Astfel, tehnicianul Daniel Huza care a condus echipa în primele trei etape și care și-a prezentat demisia, după eșecul de vineri, a fost mutat la echipa secundă, ce activează în Liga a IV-a Hunedoara. În locul său, pe banca tehnică a fost adus Marin Tudorache, antrenor care a activat ultima dată la Jiul pe când alb-negrii erau în Liga I.

„Am ajuns la un acord cu Jiul, iar de marți sunt antrenorul principal al echipei. O să colaborez și cu Daniel Huza, Damian Militaru și Toni Sedecaru, însă eu decid totul la prima echipă. Vreau să ne întărim lotul cu fotbaliști valoroși și experimentați. Avem nevoie de trei-patru jucători pe axul central, pentru că acesta scârțâie și în defensivă, și la mijloc, și în atac”, a declarat Marin Tudorache, imediat după ce a bătut palma cu Jiul Petroșani.

Jiul a pierdut, vineri, în etapa a III-a, în fața echipei Millenium Giarmata, liderul seriei, cu scorul de 1-0, gol Călin (min. 68), după ce elevii lui Daniel Huza s-au întrecut în ratări. Pe lângă înlăturarea antrenorului, se pare că și jucătorii se vor alege cu sancțiuni financiare după aceste eșec, iar pe unii dintre ei îi paște chiar rezilierea contractelor de joc.

articol scris de Loredana JUGLEA

06 Sep. 2011, 09:32 Stiri
Pe aceeași temă