Ovidiu Murariu este noul antrenor al divizionarei a treia Sporting, înlocuindu-l în funcție pe Mihai Guriță, aflat pe banca tehnică a „alb-verzilor” din noiembrie 2012.
Murariu a luat un prim contact cu noii săi elevi la antrenamentul de ieri, precizând că a venit pe banca tehnică a Sportingului cu gândul să scape echipa de la retrogradare la finalul actualului sezon. „Există un nucleu de jucători tineri la Sporting. Îi cunosc foarte bine pe toți încă de pe vremea junioratului. Au potențial, ținând cont că nu mai departe de etapă trecută au scos un punct contra unei echipe de seniori cum este Cetatea Târgu Neamț. Au o șansă imensă să joace la nivelul Ligii a III-a și trebuie să o fructifice. Obiectivul imediat al echipei este clasarea pe un loc neretrogradabil și să avem o evoluție cât mai bună în play-out”, a declarat Ovidiu Murariu, care a mai antrenat echipa Sporting Suceava în urmă cu două sezoane, vreme de doar patru etape.
Ovidiu Murariu va debuta pe banca Sportingului la meciul pe care „alb-verzii” îl joacă vineri, pe terenul Aerostarului. „Este un meci important. Aerostar s-a întărit față de sezonul de toamnă, dar presiunea va fi pe umerii băcăuanilor, mai ales că nu se așteptau să piardă etapa trecută la Rădăuți”, a spus Muri.
După disputarea primelor 18 etape din sezonul regulat, Sporting Suceava ocupă poziția a 9-a în clasamentul seriei întâi al Ligii a III-a, cu doar 16 puncte acumulate.
Odată cu despărțirea de Sporting, zvonurile îl dădeau pe Mihai Guriță ca antrenor secund la concitadina Rapid, lucru infirmat însă de președintele executiv al „ceferiștilor”, Dumitru Moldovan. Tot neoficial, schimbarea de pe banca tehnică a Sportingului ar veni ca urmare a faptului că divizionara a treia va fi preluată de omul de afaceri Costică Tudose, fostul patron al grupării Juventus Fălticeni.
Sursa: Gazeta SV