Timișenii de la Millenium Giarmata au plecat din timp pentru
jocul de mâine cu liderul seriei și nu se tem de gazde. Formația
din Oradea joacă în fiecare rundă cu echipa ce a stat în
precedentele două.
„Săptămâna trecută i-am văzut cu Beiușul. Nici gând nu
mă tem de un arbitraj potrivnic. Depinde cum privim această pauză,
noi am făcut jocuri de pregătire. Altfel poți să ieși într-adevăr
puțin din ritm”, spune Constantin Nedela,
președintele Giarmatei.
Millenium a disputat două meciuri amicale în pauza sa de două
etape. Mai întâi au fost învinși cu 5-2 la Sânnicolau Mare, apoi cu
3-1 de către ACU, la Arad. „Titi” Nedela însă nu disperă. „Ne
păstrăm golurile pentru mâine!”, spune cel care ocupă funcție de
conducere și la CFR Timișoara. Pentru a pregăti cât mai bine jocul
cu orădenii, timișenii au plecat de azi spre Băile Felix, unde se
vor caza peste noapte.
„Dacă ești ordonat și
punctual, poți să faci treabă la șapte
echipe!”
Întrebat cum se descurcă cu două cluburi pe mână, președintele
bănățenilor (foto) a răspuns răspicat: „Vedem după
rezultate dacă fac o treabă bună. Sunt președinte executiv și aici.
Dacă ești ordonat și punctual poți să faci treabă la șapte echipe
deodată. FRF permite, pentru că în acest moment CFR e în Liga a
V-a, nu e afiliată la federație”.
CS Millenium, club în patronatul căruia din iarnă se află și omul
de afaceri Georgică Cornu, se va muta din 14 mai pe stadionul „CFR”
din Timișoara. „Avem deja aprobarea FRF. La Giarmata
vom construi măcar o tribună pentru că acum jucăm pe
derogare”, explică Nedela una dintre deciziile sale
în noua funcție.
Millenium Giarmata nu va putea conta la Borș pe atacantul sirian
Mohamed Zetoun, răcit și nici pe mijlocașul Marius Călin, suspendat
pentru cumul de „galbene”. Timișenii ocupă poziția a noua în C5 cu
21 de puncte.
Articol scris de Cornel BIHOLARI