Mihăescu, dat afară de la Dinamo II după doar 3 meciuri

Mihai Andries 09 Oct. 2013, 15:50 Stiri
Mihăescu,** dat afară de la Dinamo II după doar 3 meciuri

Șefii lui Dinamo au decis astăzi să îl îndepărteze pe Iulian Mihăescu de la echipa secundă a clubului, ca urmare a înfrângerii suferite în ultima etapă, în fața celor de la FC Balș, scor 1-2.

Instalat în funcția de antrenor principal la Dinamo II în urmă cu nici trei săptămâni, Iulian Mihăescu a fost anunțat astăzi că nu mai e nevoie de serviciile sale la echipa a doua a clubului și i-a fost propus un post la grupele de copii și juniori. Cum fostul fundaș dreapta a refuzat propunerea, contractul acestuia cu Dinamo a încetat.

Postul lăsat liber de Mihăescu va fi preluat de Lucian Mezei, antrenor până acum la echipa grupa de Juniori A a clubului.

Campion cu Dinamo ca jucător și ca antrenor secund, Mihăescu părăsește astfel clubul după o nouă experiență care a durat puțin peste două săptămâni.  Deși nici rezultatele nu l-au avantajat pe Mihăescu (3 înfrângeri în tot atâtea partide), decizia conducătorilor dinamoviști pare una pripită, în condițiile în care Ionuț Negoiță anunța în momentul preluării clubului că își dorește o implicare cât mai mare a fostelor glorii.

Foto: Bogdan IORDACHE

Mihai Andries 09 Oct. 2013, 15:50 Stiri
Pe aceeași temă