Laszlo Balint lasă FC Brașov pentru Clinceni: „Vreau un alt drum, ca antrenor principal”

Marius ANGHEL 01 Jun. 2015, 16:15 Stiri
Laszlo Balint lasă FC Brașov pentru Clinceni:**

Retrogradarea echipei FC Brașov în Liga 2 va produce multe schimbări în cadrul clubului. Una dintre ele va fi și plecarea antrenorului secund Laszlo Balint, cel care a anunțat astăzi că vrea să o ia pe propriul drum și să redevină „principal”. Tehnicianul se întorsese la clubul său de suflet în iarnă, atunci când a acceptat să vină alături de croatul Vjekoslav Lokica și mai apoi să-i fie „secund” și lui Adrian Szabo.

Balint nu va mai continua la echipa de sub Tâmpa și este tentat că accepte oferta de a o antrena pe Inter Clinceni, echipă care activează în Liga a 3-a. Gruparea de lângă Capitală a încheiat actualul sezon pe locul 8 în Seria a III-a și în următorul sezon vrea să se lupte pentru promovare. În returul acestui campionat, la Clinceni a antrenat pentru o scurtă perioadă și Erik Lincar, antrenor care a plecat ulterior ca „secund” al lui Marius Baciu la Concordia Chiajna.

„Este o dezamăgire foarte mare această retrogradare. În 2005 am plecat de la FC Brașov după o retrogradare, iar acum, după 10 ani, plec tot după o retrogradare. Împreună cu Adi Szabo am făcut tot ce ne-a stat în putință să salvăm echipa. Mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat la FC Brașov. Sufletește voi fi mereu alături de FC Brașov și sper ca această echipă să-și continue activitatea. Acum vreau un alt drum, ca antrenor principal. Sunt în discuții avansate cu cei de la Clinceni. Sufletul meu va rămâne mereu alături de FC Brașov. Brașovul este orașul meu, iar la această grupare am crescut și am debutat”, a declarat, citat de monitorulexpres.ro, Laszlo Balint.

Balint a comentat pe pagina sa de facebook despărțirea de FC Brașov. „2005-2015. O paralelă în timp pentru mine care se termină cu același deznodământ, plin de dezamăgire: despărțirea de FC Brașov, după retrogradare în liga secundă… Știu că sunt mulți care îmi înțeleg alegerea, dar și câțiva care mi-o vor contesta. Nu caut să mă explic în nici un fel, dar a contat foarte mult stabilitatea și condițiile de a lucra în liniște, pentru a încerca să obții ceea ce îți propui.

Experiența mea ca antrenor asistent la FC Brașov, cu tot cu amărăciunea retrogradării, o consider una utilă pentru mine, în special datorită faptului că am avut oportunitatea de a lucra alături de Adi Szabo. Apoi aș adăuga faptul că m-am lovit de neașteptat de multe probleme în acest retur, în special în primele luni, pe care am fost nevoit să le gestionez. Încerc să evidențiez lucrurile pozitive din această experiență, pentru că, nu-i așa?, din fiecare eșec trebuie să învățăm.

Vreau să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă, colegii din staff-ul tehnic, jucători, persoane din cadrul clubului… Relația inter-umană este una foarte importantă pentru un antrenor și, dacă am greșit cu ceva față de cineva, am făcut-o doar pentru că mi-am forțat limitele să dau tot ce am mai bun pentru acest club… Tot respectul meu pentru suporterii minunați ai acestei echipe, jos pălăria pentru ei și iubirea lor necondiționată pentru spiritul stegar!

Mereu cu Steagu’ în suflet!!!”, a scris antrenorul care în cariera sa a mai antrenat pe Unirea Tărlungeni.

Foto: Lucian Pop

Marius ANGHEL 01 Jun. 2015, 16:15 Stiri
Pe aceeași temă