Jucătorii au făcut „pomana porcului” la stadion

19 Dec. 2011, 08:05 Stiri
Jucătorii au făcut** „pomana porcului

Sărbătoarea de final de an în care jucătorii formației de fotbal FC Panciu au parte de o masa festivă din partea conducerii a devenit tradițională. Cu șorici, vin și țuică fiartă la căldura tuciurilor cu carne, apoi cu o masă festivă și un grătar «în aer liber», fotbaliștii s-au distrat alături de conducerea administrativă și tehnică. S-a vorbit puțin despre fotbal, discuțiile privind viitorul și strategia echipei pentru retur urmând să-și facă loc în program de săptămâna aceasta.

În fruntea cu primarul Ion Petre, viceprimarul Iulian Nica, antrenorii Ionică Serea și Dănuț Bolocan, dar și ceilalți membri ai staff-ului, păncenii au avut motive de a petrece. Au încheiat prima parte a turului ligii a III-a pe locul 4, la cinci puncte distanță de primul loc.

„Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut în acest tur de campionat. Cu puțină atenție puteam avea o clasare mai bună. Mulțumim și factorilor de decizie din Panciu care sunt alături de echipa de fotbal”, le-a transmis jucătorilor săi antrenorul principal al echipei „dintre vii”, Ionică Serea.

La rândul său, edilul-șef al orașului Panciu, Ion Petre a onorat invitația echipei de fotbal și a petrecut alături de jucători. Nu înainte de a le face o bucurie. Primăria și Consiliul Local Panciu le-a achitat salariile la zi și, ca un cadou de Crăciun, două prime de joc. Una pentru victoria din derby-ul județean cu CSM 2007 Focșani și una pentru succesul din ultima rundă a turului, obținută pe terenul echipei Aerostar Bacău.

Reunirea lotului, pe 16 ianuarie

Primul antrenament al FC Panciu în 2012 este programat pe 16 ianuarie, dată fixată de conducerea clubului. După două săptămâni de antrenamente zilnice pe Stadionul Orășenesc din Panciu, lotul formației păncene va efectua un stagiu de pregătire montan, cel mai probabil la Tg. Neamț, acolo unde există condiții excelente pentru cantonament.

La nivelul lotului nu vor exista modificări majore. S-a renunțat la portarul Cernat, a fost transferat un alt goal-keeper, George Lazăr (vrâncean descoperit și format la CFT Juventus Focșani) și se încearcă completarea lotului cu alți doi jucători.

Ambiții mari la Panciu

Unul din oamenii care pun suflet, dar și patimă în activitatea echipei de fotbal FC Panciu este primarul orașului, Ion Petre. Edilul-șef al Panciului are planuri mari pentru returul ligii a treia. Pentru a crea condiții cât mai bune de antrenament și performanță pentru fotba-liștii care reprezintă cu cinste orașul păncean în competițiile naționale, Primăria și Consiliul Local din Panciu s-au angajat într-un amplu proces de modernizare a Bazei Sportive.

Ca orice club care se respectă, FC Panciu vrea să intre în categoria celor care vor să facă performanță. De săptămâna trecută, jucătorii echipei din Panciu au la dispoziție un bazin de refacere și saună, condiții de care fotba-liștii antrenați de Ionică Serea și Dănuț Bolocan aveau nevoie.

articol scris de George Dumitru
foto: Monitorul de Vrancea

19 Dec. 2011, 08:05 Stiri
Pe aceeași temă