Baloteștiul a găsit o soluție pentru al doilea U21: „Săpăligă” și-a depus candidatura cu un gol în poarta Voluntariului

Mihai Andries 18 Mar. 2015, 11:38 Campionat

Runda precedentă a adus o mare victorie pentru CS Balotești, echipă care trece printr-o perioadă fastă în 2015. Ilfovenii au cules de la începutul anului un total de 11 puncte, dintre care cinci la masa verde ca urmare a dispariției din competiție a Unirii Slobozia și a Săgeții Năvodari și din candidată la retrogradare au ajuns să atace play-off-ul.

Baloteștiul a demonstrat pe teren că nu a fost vorba doar de norocul de la „masa verde”, ci și de o schimbare la față a echipei, dovadă și prestațiile bune din primele trei etape. Sosirea lui Bogdan Pătrașcu a adus un plus important de experiență în linia mediană, care a contat enorm în jocul echipei.

Gojnea, al doilea gol aducător de puncte

Singura problemă pe care au mai trebuit să o rezolve ilfovenii a fost cea a celui de-al doilea jucător Under 21 din formula de start, în condițiile în care Lucian Ion (foto, cu fața, în duel cu Voduț) era deja o certitudine.

Prima încercare a fost cu Mande (foto jos, în roșu, în stânga), care a avut prestații oscilante în amicale și nu a reușit să impresioneze nici în duelul de SC Bacău din primul meci al anului, fiind schimbat după 53 de minute cu Ionică.

Fostul junior al lui Dinamo (foto, jos), ultima oară la Ștefănești, a primit o șansă la Pitești, contra Academicii, dar nici el nu a ieșit în evidență în mod special, fiind schimbat cu Mande. Probabil că meciul cu Voluntari ar fi însemnat o nouă șansă pentru acesta din urmă, însă eliminarea de la Pitești l-a scos din calcule, așa că partida cu liderul seriei i-a oferit lui Gojnea o șansă nesperată.

Puștiul de nici 18 ani, pe care îi va împlini pe 3 septembrie, a profitat de șansa oferită și și-a depus candidatura pentru un loc în primul 11 și în partida de azi de la Buzău, cu Gloria. Gojnea a fost omul potrivit la locul potrivit și a împins mingea în poarta Voluntariului după un corner executat de Bogdan Pătrașcu.

De remarcat că Gojnea (foto, dreapta) este la a doua reușită decisivă pentru gruparea ilfoveană, la care a fost împrumutat de la începutul sezonului de la AFC Comprest, campioana en-titre a Bucureștiului. „Săpăligă” a înscris golul egalării din partida cu Unirea Slobozia (scor 1-1), din etapa a 15-a a sezonului regulat. Ulterior, acest meci a fost câștigat de Balotești la masa verde, după retragerea ialomițenilor

2 puncte mai despart Baloteștiul de play-off, după ce la finalul lui 2014 se afla la 10 puncte distanță

17 meciuri a fost folosit Lucian Ion ca jucător U21, fiind urmat de Mande cu 14 prezențe și Butică cu 9 meciuri

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

 

Mihai Andries 18 Mar. 2015, 11:38 Campionat
Pe aceeași temă