Gloria Progresul, depunctată și amendată de FRF. Și Arieșul are de suferit de pe urma unui litigiu cu un fost jucător

Marius ANGHEL 30 Apr. 2015, 19:45 Stiri
Gloria Progresul, depunctată și amendată de FRF.** Și Arieșul are de suferit de pe urma unui litigiu cu un fost jucător

Ultima ședință a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, cea din 29 aprilie, a adus sancțiuni pentru două cluburi din Liga 3, ambele din Seria a V-a. Gloria Progresul și Arieșul 1907 Turda au de suferit în urma unor litigii cu foști jucători.

Echipa bistrițeană a fost depunctată cu două puncte și i s-a interzis dreptul de a transfera sau legitima jucători în urma litigiului cu Ionuț Cristian Hlinca.

„Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționarea AFC Gloria Progresul cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de  echipa de categoria cea mai ridicată-depunctare 2 puncte pentru perioada 14.04.2015-28.04.2015.

Comisia a acordat termen în data de 20.05.2015, ora 14.30, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Hlinca Ionuț Cristian pentru a evita în continuare depunctarea”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul lui Hlinca.

În cazul litigiului cu Olimpiu Eugen Bucur (foto), Gloria a primit o sancțiune de 3.000 de lei și un termen pentru a-și stinge datoriile către fostul jucător, astfel urmează să i se scadă noi puncte.

Gloria Progresul rămâne astfel fără două puncte în clasament, 25 față de 27, însă se menține pe locul 8, deoarece are un golaveraj mai bun față de Unirea Jucu, echipă care are același număr de puncte.

Arieșul, „doar” amendată

FC Arieșul 1907 Turda s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei în urma litigiului pe care îl are cu jucătorul Iosif Ladislau Kalai, i-sa stabilit un nou termen de achitare a datoriilor, astfel urmează să fie sancționată cu pierdere de puncte și interzicerea deptului de a transfera sau legitima fotbaliști.

Comisia a sancționat debitorul FC Arieșul 1907 Turda cu o penalitate de 3000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 24 lit. C al. 1. a din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de creditorul Kalai Iosif Ladislau.

Comisia a acordat termen în data de 20 mai 2015, ora 14.30, dată la care debitorul FC Arieșul 1907 Turda să prezinte dovada plății conform Hotărârii
nr. 81/CL/17.03.2015, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul litigiului dintre Arieșul și Kalai.

Marius ANGHEL 30 Apr. 2015, 19:45 Stiri
Pe aceeași temă