Administrația de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a încheiat astăzi, 24 mai 2019, procesul de acordare a licenței cluburilor care au solicitat acest lucru, pentru participarea în viitorul campionat al Ligii 1 pentru, sezonul 2019-2020.
20 cluburi, 14 din Liga 1 și șase din Liga 2, au solicitat licență pentru a evolua în prima ligă, însă doar 18 dintre ele au îndeplinit cerințele minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2018 (în continuare RNLC&FPF), anunță FRF.
Din Liga 1 au solicitat și au primit toate echipele, iar din Liga 2 au cerut primele șase clasate la finalul primei părți a sezonului, adică: Sportul Snagov, Academica Clinceni, Petrolul Ploiești, „U” Cluj, Chindia Târgoviște și FC Argeș. Dintre acestea, Sportul Snagov și FC Argeș nu au primit licența.
Sportul Snagov și FC Argeș vor încheia sezonul de Liga 2 pe locurile 5, respectiv 6, astfel că oricum n-ar fi promovat.
Au solicitat licența de Liga 1 următoarele cluburi:
Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
Fotbal Club FCSB SA
Fotbal Club Viitorul SA
U Craiova 1948 Club Sportiv SA
Asociația Fotbal Club Astra
Asociația Club Sportiv „Sepsi OSK” din Sfântu Gheorghe
Dinamo 1948 SA
Clubul Sportiv „Gaz Metan” Mediaș
Asociația Fotbal Club Botoșani
Asociația Club Sportiv Municipal Politehnica Iași
Fotbal Club Voluntari SA
Asociația Fotbal Club Hermannstadt
Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași
Clubul Sportiv Concordia Chiajna
Asociația Fotbal Club Chindia Târgoviște
Asociația CS FC Academica Clinceni
Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj
Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52
Clubul Sportiv Sportul Snagov SA
Fotbal Club Argeș
Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond – a acordat licența de participare la campionatul național Liga 1 în sezonul 2019-2020 primelor 18 cluburi menționate mai sus, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2018 (în continuare RNLC&FPF).
Instanța de fond a respins cererea de acordare a licenței formulată de Clubul Sportiv Sportul Snagov SA, în insolvență, și a refuzat acordarea licenței de participare la campionatul național Liga 1, în sezonul competițional 2019-2020, întrucât clubul nu a prezentat un dosar complet, care să permită evaluarea îndeplinirii cerințelor minime ale criteriului financiar, încălcând astfel prevederile art. 15 alin. 5 din RNLC&FPF.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a licenței formulată de Fotbal Club Argeș și a refuzat acordarea licenței de participare la campionatul național Liga 1, în sezonul competițional 2019-2020, întrucât forma juridică de organizarea a clubului, de drept public, încalcă prevederile art. 11 alin. 1 din RNLC&FPF.
Astăzi, 24 mai, s-a încheiat perioada de apel împotriva hotărârilor instanței de fond, acestea rămânând definitive prin neapelare.