ACSO Filiași a înștiințat Federația Română de Fotbal că nu se va prezenta la ultimul joc din campionatul Ligii 3, Seria a IV-a, cel din deplasare din etapa a 30-a, cu CS Ineu, ce ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, de la ora 18:00. FRF nu a mai delegat arbitri și observatori pentru acest meci, care urmează să fie omologat cu 3-0 în favoarea arădenilor.
Motivele doljenilor sunt legate de indisponibilitățile din lot, patru jucători fiind suspendați, iar alți câțiva sunt accidentați, printre care și juniorii din lot.
Totodată, decizia clubului a fost luată și prin prisma faptului că meciul nu mai are relevanță și cu o singură neprezentare în tot campionatul, filieșenii nu pot suporta consecințe drastice, de excludere din competiție.
Cu această ocazie, echipa care ocupă penultimul loc în clasamentul Seria a IV-a scutește și banii necesari pentru o deplasare destul de lungă. ACSO Filiași poate încheia însă campionatul pe ultimul loc, în cazul în care Minerul Motru câștigă meciul din deplasare de la FC Hunedoara, un rezultat însă puțin probabil având în vedere problemele serioare pe care le are și gruparea gorjeană. De retrogradat nu mai retrogradează nimeni, având în vedere multitudinea de echipe care s-au retras în acest sezon din Liga 3 și faptul că în noua ediție FRF vrea și mai multe serii.
Meciuri etapa 30, Seria IV:
27 mai, ora 14:00
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Millenium Giarmata
27 mai, ora 18:00
Național Sebiș – Pandurii II Târgu Jiu
CNS Cetate Deva – CSM Lugoj
CS U Craiova II – Metalurgistul Cugir
Măgura Cisnădie – ASU Poli Timișoara
28 mai, ora 18:00
FC Hunedoara – Minerul Motru
CS Ineu – ACSO Filiași 3-0 / neprezentare
Performanța Ighiu stă.
Clasament Seria IV cu o etapă înainte de finalul sezonului:
1. ASU Poli Timișoara 27 20 1 6 57-26 61 pct.
2. Performanța Ighiu 28 17 6 5 50-21 57
3. Metalurgistul Cugir 27 17 3 7 54-28 54
4. Național Sebiș 27 13 6 8 34-27 45
5. Pandurii II Târgu Jiu 27 12 5 10 44-32 41
6. CNS Cetate Deva 27 11 8 8 37-31 41
7. FC Hunedoara 27 12 5 10 42-44 41
8. CSM Lugoj 27 12 4 11 31-27 40
9. Măgura Cisnădie 27 11 6 10 32-34 39
10. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 27 10 5 12 39-39 35
11. CS Ineu 27 9 4 14 23-32 31
12. CS Universitatea Craiova II 27 8 4 15 38-41 28
13. Millenium Giarmata 27 5 6 16 27-52 21
14. ACSO Filiași 27 5 5 17 19-44 20
15. CS Minerul Motru 27 4 6 17 15-64 18
* ASU Poli Timișoara a promovat matematic în Liga 2
Articol scris de Cosmin STAICU